Dezvăluirile EVZ au adus demisii în lanț la CNAIR. Breaking News

Dezvăluirile EVZ au adus demisii în lanț la CNAIR. Breaking News

Conform noii organigrame a CNAIR SA – Central, care a fost adoptată la data de 08.10.2019, din cele 28 de posturi de directori vor rămâne doar 12 posturi.

Măsura reorganizării a fost luată ca urmare a cerinţelor şi principiilor necesare eficientizării activității companiei.

Potrivit directorului general al CNAIR, Sorin Scarlat, prin această măsură se va face o economie la bugetul companiei de peste 10 mil. lei/an.

„Această schimbare este o una majoră, atât a structurii organizatorice, cât și din perspectiva funcționalității decizionale. A fost un moment așteptat și care va determina noi așteptări. Consider că această schimbare este susținută de necesitatea performanței tehnico-economice și financiare a companiei, care să se concretizeze prin rezultate certe și proiecte finalizate.

Consider că deciziile luate acum sunt constructive și, subliniez, că ele nu înseamnă neapărat un reproș, ci sunt elemente concrete ale unei noi viziuni de funcționare și dezvoltare a companiei. Acest lucru înseamnă să trecem de la o structură stufoasă si rigidă, care intrase într-o rutină decizională, la o structură suplă și eficientă.

Le mulțumesc tuturor colegilor și sper ca implicarea si responsabilizarea noastră să fie la nivelul așteptărilor.” A declarat Sorin Scarlat, Directorul General al CNAIR.

Evenimentul Zilei a scris pe larg despre situația autostrăzilor și a descoperit un complex de acțiuni care reprezintă un atentat la viața românilor.

Ne puteți urmări și pe Google News