DEZVĂLUIRI de PROPORȚII despre vizita lui Tudose la Bruxelles: „Cum pleci leu și vii pisică”

DEZVĂLUIRI de PROPORȚII despre vizita lui Tudose la Bruxelles: „Cum pleci leu și vii pisică”

Premierul Mihai Tudose a mințit în legătură vizita sa la Bruxelles când a spus că fost chemat de către oficialii europene pentru a vorbi despre programul de guvernare. În realitate, „el a fost chemat să ofere garanții că noul guvern PSD nu va distruge sistemul de justiţiecare„ prin tentative precum OUG 13 sau legea grațierii, susține senatorul PNL, Florin Cîțu. Liberalul face referire și la cele 600 milioane de euro pe care Tudose a spus că România îi va accesa din fonduri UE, explicând că aceasta „este doar o petardă” a PSD și că banii nu vor ajunge în 2017 în țara noastră.

Liberalul a mai dezvăluit un aspect despre care șeful Guvernului nu a vorbit deloc la întoarcerea sa în țară. El a spus că în același timp cu vizita premierului Tudose la Bruxelles, avea loc o audiere publică organizată de Parlamentul European, în care România a fost chemată la raport „să prezinte felul în care a gestionat fondurile europene în perioada 2007-2013”. COncluziile PE, după audiere au fost că „România a fost pe ultimul loc la atragerea fondurilor UE”, excepția fiind Croaţia „care a intrat în UE cu mult în urma României.”

Parlamentarul PNL a mai acuzat faptul că ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a mințit când a anunțat că și că au fost acreditate 3 autorități de management pentru fonduri UE, acestea nefiind de fapt încă autorizat, ci doar finalizându-se acțiunea de audit.

Tudose nu explică! Cum pleci leu şi vii pisica.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prezentată ca un mare succes de propagandă PSD, vizită la Bruxelles a lui Tudose a fost de fapt o cazma peste faţă PSD-ului. Trebuie să ştiţi adevărul despre această vizită.

Totul a început cu întrebarea: de ce aşa repede la Bruxelles? După o scurtă documentare am aflat.

Prima minciună pe care o demontez azi este că Tudose a fost chemat la Bruxelles pentru a vorbi despre programul de guvernare. De fapt, a fost chemat pentru a oferi garanţii că noul guvern PSD nu va distruge sistemul de justiţie aşa cum au încercat cu OUG 13, legea graţierii etc. Este exact invers de cum au prezentat Tudose şi PSD. Tudose nu a putut să prezinte garanţii reale şi de aceea MCV se menţine în continuare. UE rămâne îngrijorată, mai ales prin prisma faptul că România preia în 2019 preşedenţia UE, de atacurile asupra justiţiei pe care PSD le face sistematic.

Prima concluzie: Tudose a dezinformat evident în legătură cu scopul vizitei sale la Bruxelles!

Au urmat şi alte minciuni.

Tudose ne-a spus că a fost însoţit la Bruxelles de mai mulţi miniştri. Dacă vă uitaţi la pozele de la întâlnirile la care a participat Tudose observaţi că Rovana Plumb şi Ionuţ Misa nu apar nicăieri. Să vă spun de ce.

Prima bombă. Fix pe 12 iulie, în acelaşi loc, avea loc audirea publică organizată de Parlamentul European, Directoratul Afaceri Bugetare- Secretariatul pentru Comitetul pentru Control Bugetar. Pe româneşte acolo România era chemată să prezinte felul în care a gestionat fondurile europene în perioada 2007- 2013. Asta este explicaţia pentru care Rovana Plumb nu apare în poză cu premierul. Mai mult. Vă aduceţi aminte declaraţiile pompoase ale lui Ponta care ne explică cât de bun este el în atragerea fondurilor UE? Omul mințea la greu. Din această audiere publică am aflat că lucrurile stau exact invers. E bine să ştiţi şi voi.

În cadrul acestei audieri am aflat că România a fost pe ultimul loc la atragerea fondurilor UE. Excepţia este Croaţia care a intrat în UE cu mult în urma României. 

La această audiere României i-a fost dedicat un capitol special pentru că a fost o ţară cu probleme.

Apar două întrebări:

1. De ce nu ne-a spus Tudose de această audiere? Chiar dacă era o punere la punct publică.

2. Care fost poziţia României la această audiere? Pe ăsta şi Tudose şi Rovana au uitat să ne-o spună. Am două motive pentru care pun aceste întrebări. 

1.Pentru modul dezastruoas în care România a atras fondurile UE în perioada 2007-2013 există pericolul unor sancţiuni prin diminuarea fondurilor UE pe perioada 2014-2020.

2. Mickey Mouse cel guraliv era atât de “preocupat” de fondurile UE încât abia în Octombrie 2015 a dat OUG 40 care reglementat noul program pentru perioada 2014-2020. Foarte, foarte târziu. Iar în Noiembrie l-aţi trimis acasă.

A doua concluzie importanta. În loc să ţină şedinţe şi să convoace miniştri de dimineaţă până seara, Tudose ar trebui a ştie că cel care a făcut atât de stufoasă birocraţia legată de fondurile UE este Victor Ponta. Pe el ar trebui să-l tragă de urechi.

A doua bombă din acesta vizita are legătură cu ministrul Finanţelor Publice. În aceeaşi zi, Ionuţ Mișa era prezent la lucrările ECOFIN. Acolo era luat la întrebări şi dădea explicaţii în fata celorlati miniştri ai finanţelor în legătură cu noile măsuri abia anunate din programul de guvernare PSD. A trebuit şi el să ofere garanţii că vom păstra deficitul de 3% din PIB şi pilonul ÎI de pensii nu va fi naţionalizat.

A treia concluzie importantă. Iată de ce atât Juncker cât şi restul oficialilor europeni au în continuare rezerve mari faţă de programul de guvernare PSD care uşor, uşor ne scoate din Europa.

Astfel, Tudose, într-o conferinţă de presă organizată de unul singur, a fost nevoit să declare că am fost întrebaţi de MCV şi de măsurile economice din programul de guvernare.

Anunţul „bombă“ că au deblocat 600 milioane euro este doar o petardă care ar trebui să mascheze urecheala pe care au primit-o Tudose, Plumb şi Mișa. La asta adăugăm şi declaraţia Rovanei Plumb care ne spune că au mai fost autorizate încă 3 autorităţi de management. Tot o mincinua. Adevărul este că cele 3 autorităţi de management nu au fost încă autorizate doar s-a finalizat acţiunea de audit. Iar cele 600 milioane ale lui Tudose nu ajung anul ăsta în România, indiferent de promisiunile psd-istilor. Singură întâlnire de succes a celor trei la Bruxelles a fost cu parlamentarii PSD+ALDE unde s-a băut şi s-a mâncat.

Să fie oare o coincidență prezenta la Bruxelles a lui Ludovic Orban, de la PNL, în acelaşi timp? Asta pentru cârcotaşii care spun că PNL nu face nimic. Uite că se poate!

Liviu Dragnea şi PSD ar trebui să înţeleagă din materialul meu că problemele lor sunt cu Bruxelles dar soluţiile sunt aici!! Aşteptam cu interes următoarele scrisori pentru Juncker, Soros, Moş Crăciun, etc…

P.S. Curând finalizez raportul privind atragerea de fonduri UE în care explic unde s-a greşit şi cine sunt vinovaţii.