Rovana Plumb se laudă cu DEBLOCAREA fondurilor UE. SUMA FABULOASĂ care va intra în România

Rovana Plumb se laudă cu DEBLOCAREA fondurilor UE. SUMA FABULOASĂ care va intra în România

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a anunțat că au fost acreditate trei autorități de managemente pentru fonduri UE, astfel încât vor fi aduși în România peste 800 milioane euro. Imediat după ce s-a întors din vizita de la Bruxelles, premierul Mihai Tudose a avut ieri o întâlnire la Palatul Victoria cu ministrul Plumb și cu vicepremierul și ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, pentru discuta despre creșterea ratei de absorbție a fondurilor europene.

„Prin acreditarea celor trei autorităţi de management – capacitate administrativă, asistenţă tehnică şi iniţiativa pentru întreprinderile mici şi mijlocii – vor fi aduşi bani în ţară conform alocării acestor trei autorităţi de management în sumă de peste 800 de milioane de euro. Practic, noi avem pregătite declaraţii de cheltuieli care vor fi trimise la Comisie imediat de 121 de milioane de euro, practic dăm drumul la banii europeni în economia românească, dăm drumul la banii europeni către beneficiarii acestor programe”, a declarat Rovana Plumb, pentru News.ro.

Ea a mai precizat că, până la sfârșitul acestei luni, România va definitiva şi acreditările pentru alte patru autorităţi de management.

„Până la sfârşitul lunii vom fi gata cu acreditările şi pentru celelalte patru autorităţi de management, care înseamnă infrastructură mare, adică sectorul de apă, apă uzată şi transporturi, pentru Programul Operaţional Capital Uman, pentru Program Operaţional Regional şi competitivitate”, a explicat Plumb.

Ministrul a subliniat că „acreditarea înseamnă că deblocăm sumele care pot fi transmise către Comisia Europeană, către Bruxelles, pentru a fi întorşi în ţară”.

După întâlnirea de ieri cu Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, primul-ministru Mihai Tudose a spus că va urmări personal efortul de îmbunătăţire a absorbţiei fondurilor europene, precizând că aceşti bani sunt necesari pentru a susţine creşterea economică. 

Şeful Executivului a cerut celor doi miniştri să pregătească, cu prioritate, până la 20 septembrie, simplificarea tuturor procedurilor necesare pentru absorbţia fondurilor europene, a informat Guvernul, într-un comunicat de presă. 

„Voi urmări personal tot acest efort de îmbunătăţire a absorbţiei fondurilor europene. Avem nevoie de aceşti bani pentru a susţine creşterea economică. Miniştrii au tot sprijinul meu pentru a debloca sau accelera lucrurile, astfel încât să recuperăm întârzierile”, a afirmat Tudose. 

Șeful Executivului a cerut miniştrilor Shhaideh şi Plumb să se asigure că procedurile necesare pentru începerea construcţiei celor trei spitale regionale pot fi finalizate până la sfârşitul acestui an, astfel încât lucrările să înceapă de anul viitor, conform celor discutate şi marţi la Bruxelles, se mai arată în comunicat. 

Premierul Mihai Tudose a afirmat, marți, la Bruxelles, vorbind despre fondurile europene, că în această săptămână s-a reuşit deblocarea a 600 de milioane de euro. 

„O veste bună este că (...) s-a reuşit ca, săptămâna aceasta, să se deblocheze 600 de milioane de euro prin acele celebre autorităţi de management, care încep să fie validate. E un prim semn bun. (...) De la 1 ianuarie, încercăm să descâlcim şi să implementăm aceste lucruri după guvernarea din 2016, care a avut absorbţie (...) zero şi n-am găsit nicio autoritate de management în funcţiune”, a declarat Tudose. 

El a făcut referire şi la deblocarea fondurilor pentru proiectul care vizează construirea a trei spitale regionale. 

„Aşteptăm proiectul de la Banca Europeană de Investiţii până în septembrie. (...) Angajamentul nostru este ca din septembrie până la terminarea anului să terminăm şi noi procedurile de achiziţie publică, pentru ca, de la anul, să înceapă lucrările efectiv”, a completat Tudose.