DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE! Mircea Geoană în cârdășie cu „afaceristul Mafiei”

DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE! Mircea Geoană în cârdășie cu „afaceristul Mafiei”

Seria de dezvăluiri despre Mircea Geoană și legăturile dubioase pe care fostul președinte PSD le-ar avea cu „afaceristul Mafiei” continuă în Cancan.ro

Italianul Giancarlo Vigo este un dezvoltator imobiliar arestat, între timp, pentru infracţiuni financiare.

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, care susține că i-ar fi plătit lui Mircea Geoană suma de 300.000 de euro ca să-l treacă pe listele de candidaţi la Camera Deputaţilor, dezvăluie că, prin intermediul lui Geoană şi al prietenului acestuia, Ion Bazac (fost ministru al Sănătăţii şi bossul Ferrari România), i-a plătit o sumă mare de bani lui Giancarlo Vigo în contul unui apartament penthouse pe care urma să-l achiziţioneze la ultimul etaj al ”Herăstrău Vigo Residence”, potrivit sursei citate

GEOANĂ petrece alături de BOSSUL FERRARI în Saint Tropez

”I-am dat banii lui Vigo, rezervarea apartamentului de 5.000 de euro plus avansul, 10%, dar după o vreme mi-am dat seama că e ceva putred la mijloc (N.RED. – ceea ce avea să se şi confirme, întrucât proiectul n-a fost finalizat nici până azi, deşi au trecut 8 ani de atunci). Mi-a fost teamă că voi pierde banii şi când am vrut să-i retrag, nu mai dădeam de italian. Atunci, i-am sunat pe Mircea Geoană şi pe Ion Bazac, care garantau pentru Vigo, le-am povestit totul şi imediat mi-am recuperat întreaga sumă. Asta era o dovadă că Vigo era omul lor şi făcea ce îi spuneau cei doi”, a declarat Rizea.

Cristian Rizea a mai precizat că firma lui Giancarlo se numea „VigoGeo Invest”, lucru care l-a determinat pe Cristian Rizea să se întrebe dacă nu cumva este o asociere de litere între numele lui Vigo şi cel al lui Geoană. 

”Nu pot pune mâna-n foc că de acolo provine numele companiei, dar... erau legături prea strânse între ei”, a declarat Rizea pentru Cancan.ro.