Dezvăluire uluitoare. Mesajul care dovedește că polițiștii au plan de amenzi! Un personaj celebru

Dezvăluire uluitoare. Mesajul care dovedește că polițiștii au plan de amenzi! Un personaj celebru

Polițistul Marian Godină, celebru pentru postările sale în care ia apărarea polițiștilor a făcut public un mesaj care dovedește, în opinia sa, că unii șefi din Poliție impun un plan de amenzi.

Zeci de mii de români sunt amendați săptămânal pentru încălcarea ordonanțelor militare. Sumele nu sunt deloc de neglijat, amenzile fiind uriașe, fiecare fiind stabilită la peste 4.100 de euro la cursul BNR actual.

S-a spus că Poliția are un plan de amenzi, idee negată de premierul Ludovic Orban: “Cuvântul de ordine care a fost dat către polițiști a fost măsură, politețe, o abordare cât se poate de serioasă a necesității implementării măsurilor luate. Pe de altă parte, nu a existat niciodată o dispoziție care să fie dată în sensul de a se da amenzi la kilogram, în sensul de a fi plan de amenzi. Nu există o astfel de decizie. Dacă mai există abuzuri pe plan local, am solicitat conducerii instituțiilor din subordinea MAI să corecteze astfel de situații."

Numai că Marian Godină a povestit pe FB istoria unui mesaj care dovedește exact contrariul a ceea ce ni se spune în mod oficial: "Mă zbat de ceva timp și dau explicații referitoare la faptul că polițiștii nu au normă de amenzi. Am făcut-o din convingere. Ba chiar am întrebat pe un grup de polițiști din toată țara, dacă pe ei sunt presiuni să dea amenzi. Mi s-a răspuns că nu.

Atenție, a da amenzi este una din atribuțiile de serviciu, deci e anormal să nu dai deloc amenzi și să nu faci nimic la serviciu toată ziua. Dar mi se pare grav când există presiuni în acest sens. Mesajul de mai jos a fost trimis subalternilor de către dl comisar Cristian Tomi Dumitru, șeful Poliției Orașului Popești-Leordeni.

Constată acest domn că, de vreo două luni, se observă o scădere a numărului de sancțiuni aplicate la legile speciale, la Codul rutier, la activitățile comerciale ilicite și la Legea privind paza bunurilor. Nu știu cum poate să i se pară cuiva anormal că pe timp de pandemie a scăzut numărul de amenzi de circulație.

Traficul e mai redus, chiar și numărul de accidente rutiere a scăzut drastic. De activități comerciale ilicite ce să mai spunem, când majoritatea comercianților și-au suspendat activitatea?

Le dă domnul comisar termen pentru îndreptarea indicatorilor, iar celor care nu vor îndeplini indicatorii le transmite că vor întocmi un raport justificativ către conducere.

Ne puteți urmări și pe Google News