Dezastru în România. Cu ce viteză au ajuns să circule trenurile de marfă

Dezastru în România. Cu ce viteză au ajuns să circule trenurile de marfă Sursa foto: EVZ

În absența unei infrastructuri feroviare performante şi în lipsa investiţiilor în sistemul feroviar, trenurile de marfă au ajuns să circule şi cu viteza de 17 kilometri pe oră. Sindicaliștii feroviari au declanșat pichetarea sediului Guvernului, în semn de protest faţă de lipsa de investiţii din sector.

Dezastru în România. Declarația a fost făcută de preşedintele Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane (FNFMCV), Grigore Mare, la finalul unui protest organizat în faţa sediului Guvernului.

Sindicatele feroviarilor protestează în fața Guvernului

Două sindicate feroviare, FNFMCV şi Federaţia Naţională a Sindicatelor din Transporturi ELCATEL, au organizat pichetarea sediului Guvernului, în semn de protest faţă de lipsa de investiţii din sectorul feroviar.

„Motivele (nemulţumirilor sindicaliştilor, n.r.) sunt mai vechi, sunt de vreo 30 de ani de zile, dar astăzi s-a umplut paharul. Sunt 4 motive mai importante: lipsa investiţiilor în infrastructura feroviară, lipsa investiţiilor în material rulant, falimentarea CFR Marfă şi amânarea aplicării statutului personalului feroviar. Cu toţii ne dorim să avem o infrastructură feroviară performantă. Să ne deplasăm dintr-un punct în altul în cel mai scurt timp, nu cu viteza melcului de 30-40 kilometri pe oră şi chiar 17 kilometri la marfă. Asta înseamnă că de la Bucureşti la Cluj mergi în 11-12 ore", a afirmat Grigore Mare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sindicaliștii cer Guvernului să aloce sectorului feroviar bani de investiţii

„Astăzi acţiunea a avut loc la Guvern şi în alte 7 locaţii din ţară - Prefecturile Craiova, Cluj, Braşov, Timişoara, Iaşi, Galaţi, Constanţa, deci în toate cele 8 Regionale ale căii ferate din ţară au fost pichetări. (...) Noi am transmis un semnal de alarmă, pentru ca cei care ne conduc să se îndrepte spre sectorul feroviar, pentru că în ultimii 30 de ani de zile prea puţini s-au uitat spre sectorul feroviar, acesta fiind un instrument foarte important în dezvoltarea naţiunii. Trebuie să avem şi un transport bine pus la punct. (...) De la Guvern aşteptăm să ne dea banii, că fără bani nu putem face investiţii. Anul trecut a fost promulgată legea statutului personalului feroviar şi anul acesta trebuia să intre în vigoare, cu data de 7 martie, iar acest Guvern s-a hotărât să-i amâne aplicarea până anul viitor", a arătat Grigore Mare.

Salarii mici în sectorul feroviar

Preşedintele Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane a atras atenţia şi asupra situaţiei dificile a personalului din sectorul feroviar.

„Ceferiştii au salarii derizorii, foarte mici, au probleme de sănătate, ei nu pot lucra până la 65 de ani, eu nu mă simt confortabil ştiind că la pupitru se află un angajat care are probleme de sănătate şi cu o vârstă înaintată. În sistemul feroviar personalul e foarte îmbătrânit. El trebuie întinerit, avem o lipsă acută de personal calificat, acel personal nu se califică de azi pe mâine, are nevoie de timp şi de aceea trebuie să fim foarte atenţi la schimbul de generaţii”, a menţionat Grigore Mare.

Cele două organizaţii sindicale care au organizat pichetarea sediului Guvernului consideră că deciziile politice recente anulează, prin violenţa şi iresponsabilitatea lor faţă de realitatea existentă în industria feroviară, orice fel de cadru în care se mai poate discuta raţional şi rezonabil despre viitorul căii ferate şi siguranţa locurilor de muncă, scrie Agerpres.

Se solicită reformă la calea ferată

Reforma de la calea ferată înseamnă, potrivit sindicaliştilor, asumarea unui plan multianual de investiţii, responsabilitate politică şi managerială, viziune şi determinare, nicidecum abordări contabiliceşti meschine şi singulare la nivel european în ceea ce priveşte forma şi conţinutul acestora.

„În condiţiile în care în toate ţările europene se investeşte cu încredere în calea ferată, iar în România acest sector economic este pus şi astăzi, în secolul XXI, între paranteze. Având în vedere că noi, ceferiştii, suntem din nou ignoraţi şi sacrificaţi în baza unor abordări şi decizii cel puţin discutabile şi cinice din punct de vedere social şi ţinând seama că noul Guvern şi-a formulat deja abordarea generală şi specifică faţă de întreaga problematică de la calea ferată, ne-am asumat protestul de mâine (miercuri, n.r.) ca un prim semnal sindical foarte serios pe care dorim să-l comunicăm public.

În Anul European al Căilor Ferate, România continuă să experimenteze contrariul măsurilor adoptate de administraţiile căilor ferate europene. Deşi toată lumea recunoaşte subfinanţarea cronică a sectorului feroviar, resursele financiare au fost amputate sistematic ani şi ani la rând, cerându-se în schimb performanţă economică. Mai mult, suntem ameninţaţi cu disponibilizări de personal, deşi deficitele de oameni sunt uriaşe şi nimeni nu mai vine să lucreze la calea ferată", se mai arată în documentul citat.