Proteste în faţa Ministerului Transporturilor! Sindicaliştii de la CFR vor bani mai mulți
- Antonia Hendrik
- 16 februarie 2021, 14:48
Proteste în faţa Ministerului Transporturilor! Ceferiştii protestează în faţa Ministerului Transporturilor. Aceştia sunt nemulţumiţi de măsurile anunţate de Guvern.
Proteste în faţa Ministerului Transporturilor! Cei de la CFR sunt nemulţumiţi de măsurile de austeritate anunţate de Guvern.
Sindicaliştii vor protesta, marţi, în faţa Ministerului Transporturilor, între orele 11.00 şi 13.00.
Reprezentanţii Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian şi ai Federaţiei Sindicatelor CFR din România protestează în faţa Ministerului Transporturilor. Revolta lor este împotriva măsurilor de austeritate impuse de Guvern. Si pentru respectarea statutului personalului feroviar.
Proteste în faţa Ministerului Transporturilor! Sindicaliştii CFR resping măsurile de austeritate
Aceştia cer următoarele:
1. Aplicarea Legii privind Statutul Personalului Feroviar în anul 2021. Cel puţin din perspectiva creşterilor salariale. Şi a posibilităţii de a ieşi cu 5 ani mai repede la pensie începând cu luna septembrie 2021.
2. Schimbarea trenurilor vechi cu trenuri noi, achiziţionate pe fonduri europene,
3. Achiziţionarea a 150 automotoare Desiro noi prin fonduri naţionale şi europene,
4. Asigurarea schimbului de generaţii prin cursuri de formare profesională la CENAFER şi/sau SNTFC CFR Călători SA;
5. Desfiinţarea Autorităţii pentru Reformă Feroviară.
„Confederaţia Sindicală Naţională Meridian şi Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România resping măsurile de austeritate impuse de Guvernul României în contextul pandemiei COVID-19 şi atrag atenţia autorităţilor că investiţiile în oameni asigură pacea socială, stabilitate politică şi dezvoltarea durabilă a ţării.
Instituţiile politice ale Uniunii Europene au declarat 2021 - Anul European al Căilor Ferate, ca recunoaştere a rolului acestui mod de transport în efortul statelor membre de a evolua către un model de dezvoltare economică cu emisii reduse de carbon. În majoritatea statelor UE, reţeaua de transport feroviar se dezvoltă şi se modernizează de la an la an, însă în România lipsa de viziune strategică, ecologică şi socială a Guvernului ne subminează perspectivele unei mobilităţi durabile în serviciul cetăţenilor şi a mediului de afaceri”, susţin sindicaliştii, într-un comunicat, potrivit Agerpres.