Guvernul legalizează toate amenințările legate de tăieri. Pensionarii, studenții și bugetarii n-au scăpare
- Nicolae Comănescu
- 15 februarie 2021, 22:36
Pensionarii nu vor avea parte de pensii mărite în acest an, din cauza problemelor de buget existente în ultima perioadă. Ministerul Finanțelor a publicat Ordonanța cu toate tăierile.
Pensionarii sunt loviți din plin la nivel de pensii, în acest an, marcat și de pandemie, și de criză economică. Nu mai există motive de optimism care să le dea dreptul acestei categorii sociale să mai spere la majorarea veniturilor. Ministerul Finanţelor a publicat, luni, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care prevede îngheţarea pensiilor.
Neacordarea de vouchere de vacanţă în instituţiile şi autorităţile publice şi eliminarea sporului primit de angajaţii din prefecturi. Ce sunt implicaţi în activităţi de combatere a pandemiei Covid 19.
Pensionarii, fără pensii mărite în 2021
Proiectul de act normativ mai prevede că studenţii vor plăti jumătate din preţul biletelor pentru călătoria cu trenul şi propune, de asemenea, amânarea până în primăvara anului viitor, a aplicării Legii personalului feroviar.
Neadoptarea acestor măsuri ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat de 1% din Produsul Intern Brut în anul 2021, afectând sustenabilitatea finanţelor publice. Astfel, documentul prevede că valoarea punctului de pensie se menţine la 1.442 în acest an. Și începând din 2022 punctul de pensie se va majora cu rata medie anuală a inflaţiei. La care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.
Ce se precizează în respectiva notă de fundamentare
„Modificarea Legii nr. 127/2019 în sensul prorogării datei de intrare în vigoare a aceste legi la 1 septembrie 2023. Astfel, în anul 2021 valoarea punctului de pensie se va menţine la nivelul de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare, iar începând cu anul 2022 valoarea punctului de pensie se va majora cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, cuantumul efectiv al majorării şi data de acordare urmând a se stabili prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat”.
Se precizează în respectiva notă de fundamentare.