Detalii șocante despre polițistul care a agresat o femeie din Olt. Decizia superiorilor

Detalii șocante despre polițistul care a agresat o femeie din Olt. Decizia superiorilor

Poliţistul din oraşul Potcoava, care a agresat și desfigurat o femeie în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, avea permisul de port armă ridicat din anul 2013. Omul legii se află la a patra cercetare disciplinară.

Poliţistul care a agresat-o pe femeia de 49 de ani din Olt nu era la prima abatere. Acesta a fost cercetat disciplinar pentru prima dată, în anul 2013 și se afla la a patra cercetare disciplinară. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Cristian Grigorescu, bărbatul a fost sancționat în două rânduri, în ultimele două, însă, nefiind încheiate cercetările.

În anul 2013 i-a fost ridicat dreptul de port armă şi a fost sancţionat cu mustrare scrisă din cauza absenţei nemotivate de la serviciu. În anul 2014, agentul a lipsit din nou nemotivat de la serviciu, iar în urma cercetării disciplinare a fost sancţionat cu reducerea salariului, potrivit Antena 3.

A treia oară când bărbatul a fost cercetat disciplinar a poliţistului a fost în vara lui 2019, pe motiv că a consumat băuturi alcoolice la muncă. Această cercetare nu a fost, însă, finalizată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Polițistul de la Potcoava a fost inclus chiar şi într-un program de monitorizare psihologică, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Cristian Grigorescu a mai precizat că instituţia a acţionat legal în ceea ce îl privește pe poliţistul din Potcoava, măsurile fiind luate gradual, prima dată mustrare scrisă, iar apoi reducerea de salariu.