Despăgubiri record în cazul fostului disident anticomunist Gheorghe Ursu. Dosarul se judecă la Înalta Curte
- Ionel Sclavone
- 5 februarie 2021, 11:04
Familia fostului disident anticomunist Gheorghe Ursu solicită despăgubiri de 3,1 milioane de euro în dosarul aflat pe rolul Înalte Curți de Casație și Justiție
Familia fostului disident anticomunist Gheorghe Ursu ar putea fi despăgubită cu peste 3,1 milioane de euro. Gheorghe Ursu a murit în închisoare, în 1985, după bătăile primite, de la doi recidiviști care acționau la ordinele Securității.
La Înalta Curte de Casație și Justiție s-a derulat, joi, încă un termen din apelul în acest dosar. Procesul vizează săvârșirea infracțiunii contra umanității, prevăzută de art. 439 din Codul penal.
Inițial, în 2019, Curtea de Apel București a pronunțat o hotărâre prin care cei 3 inculpați din dosar au fost achitați. Este vorba despre Pârvulescu Marin, Hodiș Vasile și Postelnicu Tudor.
Despăgubiri pentru moartea fostului disident Gheorghe Ursu
În procesul care se judecă la Instanța Supremă, familia disidentului, Andrei-Horia Ursu, Sorana Ursu și Olga Ursu s-au constituit părți civile cu suma de 3.100.000 euro. Aceasta este compusă din daune materiale, 100.000 de euro și daune morale, 3.000.000 euro. Banii urmau să fie plătiți de cei trei inculpați.
La solicitarea acestora, însă, în cauză s-a dispus introducerea, ca părți responsabile civilmente, Ministerul Finanțelor, SRI și Ministerul Afacerilor Interne.
Înainte de pronunțarea hotărârii din 2019, instanța a dispus luarea măsurilor asigurătorii prin instituirea sechestrului, pentru garantarea reparării pagubei.
Moartea unui fost disident anticomunist
Inginerul Gheorghe Ursu, Babu, a fost unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi anticomunişti. El a fost anchetat de Securitate în anii ’80, pentru că a trimis scrisori către postul „Europa Liberă“. De asemenea, Securitatea l-a acuzat că ținea un jurnal în care nota ororile sistemului comunist.
În 21 septembrie 1985 a fost arestat pentru deținere ilegală de valută. În posesia sa au fost găsiți 15 dolari, 10 mărci vest germane, 40 coroane daneze, 40 mărci est-germane, 1 shekel israelian, 3000 lire italiene.
Gheorghe Ursu a fost închis într-o celulă, din care era scos zilnic, de Securitate, pentru interogatorii prin metode specifice.
El a murit după ce a fost bătut groaznic de doi deținuți recidiviști, Marian Clită şi Gheorghe Radu, închiși în aceeași celulă. Disidentul a murit pe 17 noiembrie 1985, iar familiei i s-a comunicat câteva zile mai târziu. Fiul acestuia, Andrei, a povestit că trupul avea urme vizibile de lovituri pe față, gât, umeri. De asemenea, avea spatele brăzdat de urme de schingiuire, iar la mâini urme adânci de cătușe.
Autoritățile comuniste au notat drept cauză oficială a morții o „peritonită”.
Primele condamnări în cazul Gheorghe Ursu
În anul 2000, unul dintre ucigașii lui Gheorghe Ursu, Marian Clită, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. În 2003, cei doi colonei de Miliţie, Tudor Stănică şi Mihail Creangă, care au dat ordin ca Ursu să fie introdus în celula infractorilor au fost condamnaţi. Ei au primit câte 20 de ani de închisoare.
În 2005, un fost general SRI, Eugen Grigorescu, a fost primit o condamnare de 3 ani de închisoare. El a fost pus sub acuzare în legătură cu dispariția jurnalului lui Gheorghe Ursu.