Descoperire epocală în VASLUI. Cine a OCUPAT teritoriul înaintea VASLUIENILOR

Descoperire epocală în VASLUI. Cine a OCUPAT teritoriul înaintea VASLUIENILOR

Locuitorii județului Vaslui, care sfințesc locul pe care trăiesc astăzi, nu au fost primii care au populat zona, după cum o demonstrează ultimele descoperiri științifice.

Studenţii de la Departamentul de Geologie din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" (UAIC) din Iaşi alături de un profesor al Universităţii Harvard au descoperit resturi fosile de rinoceri în județul Vaslui.

Potrivit reprezentanţilor universităţii, studenţii au participat în perioada 20 - 23 iunie la o practică de specialitate în paleontologie alături de profesorul Jay Kelley, de la Universitatea din Harvard, în judeţul Vaslui, la Pogana şi Ghergheşti.

Situl fosilifer de la Pogana (Miocenul superior - aproximativ 7 milioane de ani) a atras atenţia specialiştilor de la UAIC din Iaşi, pe parcursul ultimilor 5 ani, datorită identificării a peste 300 de fragmente fosile. O parte din materialul fosil identificat în ultimii ani a constituit baza unor lucrări de doctorat la Departamentul de Geologie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Timp de două zile, studenţii au reuşit să identifice în nisipurile carierei de la Pogana o serie de dinţi inferiori şi superiori de rinoceri genul Chilotherium, dinţi de cai tridactili genul Hipparion, fragmente postcraniene de antilope şi gazele, dar şi fragmente din carapacea unor ţestoase genul Testudo.

De asemenea, au menţionat reprezentanţii UAIC, citați de Agerpres, alături de profesorul Jay Kelley, studenţii au vizitat şi situl de la Ghergheşti de unde acum 2 ani colegii lor, alături de profesori de la Departamentul de Geologie al Universităţii 'Alexandru Ioan Cuza', au identificat un schelet parţial de elefant fosil aparţinând speciei Deinotherium proavum, care este asemănător cu cel expus la Muzeul 'Grigore Antipa' din Bucureşti.

Jay Kelley este prof. dr. cercetător la Universitatea Harvard şi cercetător asociat al Institutului Smithsonian din Washington, iar domeniul său de interes îl reprezintă paleobiologia şi paleogeografia gorilelor fosile din Miocenul Superior din Eurasia. Are articole publicate în reviste ca Nature, Science şi Journal of Human Evolution.

Activitatea studenţilor Departamentului de Geologie, sub coordonarea asist. univ. dr. Bogdan Gabriel Răţoi, a fost realizată cu sprijinul Consiliului local Bârlad şi al Departamentului de Geologie din cadrul Universităţii 'Alexandru Ioan Cuza' din Iaşi.