SINUCIDERE SAU CRIMĂ. Descoperire macabră în prima zi a anului
- Mihail Popescu
- 1 ianuarie 2017, 15:57
Poliţiştii criminalişti din cadrul IPJ Giurgiu au deschis o anchetă şi efectuează cercetări după ce trupul neînsufleţit al unei femei a fost găsit plutind pe râul Neajlov.
''În urmă cu aproximativ două ore, prin 112 a fost anunţat faptul că pe râul Neajlov, în dreptul localităţii Hulubeşti, comuna Călugăreni, câţiva trecători au observat la suprafaţa apei trupul unei persoane plutind. La faţa locului s-a deplasat un echipaj al ISU Giurgiu din cadrul Punctului de lucru din localitatea Călugăreni, care a găsit trupul unei femei decedate plutind la o distanţă de aproximativ trei metri de mal. Aceştia au reuşit scoaterea trupului la mal, iar din primele cercetări a reieşit faptul că este vorba de o femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani decedată", a declarat, pentru Agerpres , purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguţ.
La faţa locului au sosit şi echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Giurgiu, care au constatat decesul, şi poliţişti criminalişti.
''Poliţiştii au deschis o anchetă şi se fac cercetări pentru stabilirea contextului în care femeia a ajuns în apă, pentru identificarea acesteia şi pentru stabilirea cauzei decesului", a precizat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache.