Desi se numeşte Washington şi este in District of Columbia (DC), toata lumea îi spune DC (disi). Aici va fi casa noastră pentru următorii câţiva ani. Soţul meu s-a pliat destul de bine pe spiritul ăsta american. Eu nici măcar nu ştiu încă ce este, care este esenţa. Am venit aici cu spirit de insular. Se pare că cei 16 ani trăiţi în comunism şi-au pus amprenta mai mult decât m-aş fi asteptat.
Nici toate călătoriile de după nu m-au pregătit pentru America. Credeam că nu-mi va fi greu şi că voi reuşi să descifrez măcar unele dintre secretele oamenilor, ale locurilor. Nu era pentru prima dată când mă aflam într-o ţară străină pentru ceva mai mult decât obişnuitele săptămâni de concediu.
Sigur că am înţeles, la un moment dat, că trebuie să las la o parte orice idee preconcepută şi să primesc totul ca pe ceva nou, cu bucurie. Ar fi trebuit să ştiu că, odată cu şcoala, nu se termină şi învăţatul.
Primul lucru care te izbeşte aici, la DC este faptul că logica ta, cea cu care te descurci oriunde în Europa, în orice oraş sau sătuc, nu prea mai funcţionează. Dimensiunile sunt la altă scară. Acasă, călătoria până la parinţi mi se parea că ţine o veşnicie. Şi nu dura decât cinci ore. Aici, suntem fericiţi că ajungem, în aproximativ acelaşi timp, la New York. Ca să ajungem cu maşina la Atlanta ne-a luat o zi întreagă, pe timp de vară. Până la Seattle, San Francisco sau Los Angeles am avea de străbătut ţara asta imensă de pe o coastă pe cealaltă şi am merge cu maşina câteva zile, depinde de destinaţie.
DC-ul, un oraş atipic
Am fost prevenită să nu îl iau ca etalon, pentru că nici un alt oraş de aici nu se aseamănă cu DC. Se învecinează cu două state, Virginia şi Maryland. Am avut surpriza să plec la plimbare, şi la capatul celălalt al unuia dintre podurile de piatră de peste Potomac să vad un indicator care îmi ura ”bun-venit” în Virginia.
Pe tabliţele cu numere de înmatriculare ale maşinilor, fiecare stat este reprezentat aici de câte un simbol. Florida are în fundal o portocală, Georgia o piersică, statul Washington (pe cealalta coastă, la Pacific) un copac şi un munte vulcan – Mt. Rainier – cel mai activ vulcan dintr-un lanţ muntos în nord-vest.
Doar DC are pe tabliţe, în loc de obişnuitul simbol, o propoziţie: „Taxation without representation” (n.r. taxare fără reprezentare). Ei bine, nu este un slogan de pe vremea războiului de independenţă, cum aş fi putut crede, ci o manifestare a locuitorilor din oraşul capitală care, deşi plătesc taxe la stat, ca toţi ceilalţi cetăţeni americani din restul statelor, nu au un reprezentant în Congres.
Congresul este reprezentarea bicamerală a puterii legislative a guvernului şi este compus din Senat şi Casa Reprezentanţilor. Fiecare stat din componenţa Statelor Unite ale Americii are doi senatori, aleşi în mod direct. Casa Reprezentanţilor are 435 de membri, fiecare reprezentând un district (n.r. o porţiune dintr-un stat), în cadrul căruia locuiesc aproximativ 600.000 de cetăţeni.
Deşi fiecare stat are dreptul la cel puţin un reprezentant în Casa Reprezentanţilor, în funcţie de numărul de locuitori, Statul DC, are doar un delegat cu drept de vot limitat. Conform articolului II din Constituţia Statelor Unite, Preşedintele este învestit cu puterea executivă. Conform aceluiaşi articol, fiecare stat numeşte un număr de electori, în funcţie de numărul de senatori si de reprezentanţi pe care-i are în Congres, alţii decât respectivii senatori sau reprezentanţi.
Culorile politice, invenţia mass-mediei
Cetăţenii americani votează pentru aceşti electori care, apoi constituiţi în Colegiul electoral, îi votează pe preşedinte şi pe vicepreşedinte. Una din puterile exclusive ale Casei Reprezentaţilor este să aleagă preşedintele şi vicepreşedintele în Colegiul Electoral. California, de exemplu, statul cu cel mai mare număr de locuitori, are 53 de reprezentanţi în Camera Reprezenanţilor. Oraşul capitală, Washington DC are dreptul la trei voturi electorale, conform Amendamentului 23 al Constituţiei Statelor Unite.
Ameţeşti prima dată când încerci să înţelegi cum funcţionează democraţia la americani. Cum poporul alege preşedintele, dar nu-l alege direct, ci prin electori. Cum unele state sunt mai albastre şi altele sunt mai roşii, în funţie de gradul de simpatie faţa de unul din cele doua partide: Republican (roşu) sau Democrat (albastru).
Culorile nu vin de la cele pe care şi le-au ales respectivele partide, ci de la omul de televiziune, Tim Russel care a folosit cele doua culori pe harta din timpul alegerilor prezidenţiale din 2000. Sunt pe dos, faţa de culorile pe care le atribuim tradiţional în Europa celor de dreapta şi conservatorilor (albastru), respectiv celor de stânga şi socialiştilor (roşu).
CITEŞTE LUNI, 2 MARTIE, URMĂTORUL ARTICOL
Bloc de locuinţe în DC
În mijlocul oraşului Washington DC
Imagine tipică pe orice petec de verdeaţă în Washington DC
Seară de weekend în Georgetown - Washington DC
