Descinderi în cluburile, terasele și barurile din Capitală. E pericol maxim!

Descinderi în cluburile, terasele și barurile din Capitală. E pericol maxim!

Poliţişti de la DGPMB au descoperit nereguli la mai multe cluburi, terase, baruri şi restaurante din Capitală, fiind aplicate amenzi în valoare totală de peste 143.000 de lei, iar activitatea unei societăţi comerciale a fost suspendată.

Controale masive au avut loc vineri în cluburi, terase și baruri. Astfel, polițiștii au constatat că, în ciuda avertismentelor transmise de autorități, nu se respectă măsurile impuse de starea de alertă.

Poliţiştii Capitalei au fost însoțiți de inspectori ai Direcţiei de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti, precum şi comisari ai Comisariatului Pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti.

În urma acţiunii ce a vizat 56 de societăţi comerciale din municipiul Bucureşti, echipele mixte de control au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 143.000 de lei, iar la o societate comercială activitatea a fost suspendată pentru 30 de zile pentru încălcarea normelor din domeniul sănătăţii publice.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sancţiunile contravenţionale au fost aplicate şi pentru nerespectarea legislaţiei privind protecţia consumatorilor, precum şi pentru abateri de la normele din domeniul sănătăţii publice, informează sursa citată.

"Aceste controale vor continua şi la alte localuri şi se circumscriu activităţilor pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică şi protecţia cetăţeanului faţă de practicile comerciale ilicite", se arată în comunicatul DGPMB.

Până astăzi, 20 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 23.730 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.735 au fost declarate vindecate și externate.

Până astăzi, 1.500 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 19.06.2020 (10:00) – 20.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (12 bărbați și 4 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Harghita, Neamț, Prahova, Suceava și Tulcea.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 deces la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 330 de noi cazuri de îmbolnăvire.