Derby-ul Steaua - Dinamo, așteptat cu mare DEZINTERES. „Va fi un meci mai slab ca niciodată”
- Andrei Călin
- 4 august 2015, 17:41
Liță Dumitru, fost mare jucător al Stelei, este de părere că derby-ul pe care „militarii” îl vor disputa cu Dinamo, în acest week-end, va fi unul dintre cele mai slabe din istorie.
Liță Dumitru nu se află printre iubitorii fotbalului care așteaptă cu sufletul la gură derby-ul dintre Steaua și Dinamo, din cadrul etapei a 5-a a Ligii I. Fostul internațional consideră că loturile celor două rivale sunt mediocre, iar în consecință, partida va fi neinteresantă.
„Va fi un derby mai slab ca niciodată. Nu a mai fost un aşa meci. Va fi un joc modest şi de uzură. Ambele formaţii îşi caută formula ideală şi nu o au. Va fi o echipă tânără a lui Dinamo, de perspectivă, aşa cum zis şefii, contra unei echipe a Stelei fără valoare", a spus Liță Dumitru la sport.ro.