Deputatul afiliat lui Ilan Șor, Vasile Bolea, se scuză după ce și-a agresat soția: A avut o criză de nervi
- Doina Ivanov
- 30 aprilie 2025, 14:16
Vasile Bolea la ședința Parlamentului. Sursa foto: captură videoRepublica Moldova. Deputatul moldovean Vasile Bolea, afiliat fugarului Ilan Șor, a venit cu prima reacție după ce a fost acuzat în spațiul public că și-a agresat soția în prezența copiilor. Bolea se scuză și spune că nu a fost nimic grav sau ieșit din comun. Mai mult, acesta susține că totul s-a întâmplat din cauză că soția sa ar fi avut o criză de nervi, provocată de presiunile la care a fost supusă familia sa în ultima perioadă.
”Cu referire la acest incident vreau să comunic că a fost o situație din familie, generată de mai multe circumstanțe din jurul meu și a familiei mele, presiuni exercitate asupra mea și asupra familiei, care au generat o criză de nervi la soție”, a declarat Vasile Bolea.
Bolea, surprins cum își agresa soția chiar sub ochii copiilor
Deputatul afiliat fugarului Ilan Șor, Vasile Bolea, care predica despre „familia tradițională”, a fost surprins recent în timp ce își agresa soția, chiar sub ochii copiilor. Acesta a primit ordin de restricție după intervenția poliției, alertată de unul dintre propriii săi copii. Potrivit unor imagini video obținute de Ziarul de Gardă, Vasile Bolea apare în timp ce își imobiliza soția în fața copiilor, în momentul în care polițiștii au pătruns în locuință. Femeia plângea, iar deputatul nu s-ar fi oprit nici după intervenția autorităților.
La scurt timp după ce incidentul a apărut în spațiul public, soția deputatului a venit cu o reacție în care spune că nu a fost agresată și că apelul la 112 a fost făcut ”din greșeală”. Ea a mai spus că familia a apelat la avocați.
„Solicit mass-mediei să dezmintă informațiile false răspândite. Îndemn pe toată lumea să se abțină de la speculații suplimentare pe acest subiect. Sunt convinsă că aceste publicații fac parte dintr-o campanie planificată de discreditare a soțului meu. În același moment, încă ieri am depus o declarație la poliție privind închiderea cazului, întrucât apelul a fost efectuat din greșeală de copilul nostru”, a mai scris Rodica Bodian, soția lui Vasile Bolea.
Poliția a inițiat o anchetă
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului. Organizații de protecție a victimelor violenței domestice au cerut investigarea promptă a cazului, subliniind gravitatea acuzațiilor, mai ales în contextul în care copiii ar fi fost martori la scenă.