Un deputat PSD ATACĂ fără MILĂ la adresa protestatarilor: „Au venit la premierul Tudose fără temele făcute”

Un deputat PSD ATACĂ fără MILĂ la adresa protestatarilor: „Au venit la premierul Tudose fără temele făcute”

Deputatul PSD Mircea Drăghici este de părere că protestatarii au greșit atunci când s-au întâlnit cu premierul Tudose la Guvern. Politicianul a explicat și motivele acestui eșec.

„#rezist, cu temele nefăcute la Guvern

Susţinătorii #rezist au primit astăzi încă o lovitură. De această dată, chiar de la cei pe care i-au mandatat să-i reprezinte la întâlnirea cu premierul. Cei 7 „magnifici" care s-au angajat să transmită la Guvern doleanţele protestatarilor #rezist au venit la Palatul Victoria cu lecţia neînvățată. La ieşire, liderul celor 7, Mihai Polițeanu, fostul șofer al doamnei Macovei, a spus că i-au prezentat primului ministru trei mari revendicări: 1) Să ceară Comisiei de la Veneția un aviz pe noile legi ale justiției; 2) Să emită o ordonață de urgență prin care să proroge aplicarea noilor legi și 3) să îl demită pe ministrul justiției.

Toate trei cererile sunt însă nerealizabile și arată modul superficial în care liderii protestatarilor au pregătit întâlnirea cu premierul.

Guvernul nu poate sesiza Comisia de la Veneția

În primul rând este o mare gafă să ceri premierului să sesizeze Comisia de la Veneția pe un act normativ care nu îi aparține. De ce să nu ceri același lucru de la Președintele României sau de la CSM sau de la oricine altcineva? Răspunsul e simplu și l-a dat chiar ministrul Justiției Tudorel Toader: „În momentul în care Comisia din Parlament îşi însuşeşte poiectul de lege, preia şi solicitarea de aviz de la Comisie (de la Veneţia- n.red.) şi o trimite Comisiei". Așadar, dacă nu a inițiat, nu a dezbătut și nu a adoptat legile justiției, Guvernul nici nu poate cere consultații din partea Comisiei de la Veneția.

Mai mult, obligația României, invocată de Polițeanu, de sesizare a Comisiei de la Veneția a fost într-adevăr formulată în Raportul MCV al Comisiei Europene, însă strict în legătură cu o eventuală înlăturare a președintelui din procedura de numire a procurorilor șefi. Cum însă noile legi îl mențin pe președinte în procedura de numire, în cadrul constituțional pronunțat de Curtea Constituțională, o sesizare la Comisia de la Veneția ar fi și ea lipsită de obiect.

Guvernul nu poate proroga o lege care nu există și nici nu poate emite ordonanțe în domeniul Justiției

A doua mare gafă, chiar mai mare ca prima, a fost cererea ca Tudose să emită o ordonanță de urgență pentru a amâna aplicarea noilor legi ale justiției până vine răspunsul de la Comisia de la Veneția. Păi cum să proroge Guvernul Tudose o lege care nu există? Cele trei acte normative contestate nu au fost publicate în Monitorul Oficial, deci nu sunt legi în vigoare și deci nu există din punct de vedere juridic și legal. Iar în aceste condiții, nici nu ar putea fi prorogate, oricât de bine intenționat ar fi premierul.

În momentul de față, chiar dacă au fost adoptate de Parlament, cele trei acte normative mai au încă mult de parcurs până a deveni legi. Ele se află acum la Curtea Constituțională, care face examenul de constituționalitate, după care urmează promulgarea, ce va fi foarte probabil respinsă de președintele Iohannis, iar legile se vor întoarce în Parlament.

Dar chiar dacă, prin absurd, Curtea Constituțională ar valida proiectele mâine dimineață, președintele Iohannis le-ar promulga până la prânz, iar până mânie seară ar fi publicate în Monitorul Oficial, Guvernul tot nu ar putea emite o ordonanță de urgență pentru prorogarea aplicării lor. Asta pentru că legea prin care Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe de urgență pe perioada vacanței parlamentare nu conține și domeniul Justiției. Altfel spus, premierul Tudose nu are abilitatea legală să emită ordonanțe de urgență în domeniul Justiției.

Protestatarii i-au cerut premierului să se auto-incrimineze de abuz în serviciu

În fine, cea de-a treia cerere este la fel de nerealistă ca și primele două. A-i cere primului ministru să demită un membru al guvernului pentru o decizie care nu îi aparține este ca și cum i-ai spune lui Tudose să își facă singur dosar penal pentru abuz în serviciu. Cum să îi ceri premierului să îl demită pe Tudorel Toader în condițiile în care modificările la legile Justiției nu au mai fost inițiate de ministrul justiției, ci de către parlamentari, iar decizia de adoptare a legilor nu a fost a Guvernului, ci a Parlamentului?

În concluzie, chiar dacă premierul s-ar fi făcut frate de cruce cu cei 7 reprezentanți #rezist, tot nu ar fi putut duce la îndeplinire revendicările acestora.

#rezist a ratat ocazia de a explica de ce sunt periculoase legile justiției

În schimb, s-a ratat o bună oportunitate de către reprezentanții protestelor să explice premierului și opiniei publice ce anume nu e în regulă cu aceste legi. În mod normal, un astfel de eveniment ar fi trebuit să se încheie un cu document-proclamație, cu principii și cerințe clare, bine fundamentate.

Dacă și-ar fi făcut bine temele, cei de la #rezist ar fi trebuit să meargă în fața premierului cu o listă amănunțită a amendamentele-problemă adoptate de Parlament care ar aduce atingere independenței justiției. Ar fi trebuit să vină cu exemple din alte state, cu enunțuri ale Comisiei de la Veneția, cu decizii ale Curții Constituționale care să arate, negru pe alb, unde și cum se îngrădește independența Justiției. Până acum însă nimeni nu putut indica un astfel de amendament, iar din acest motiv cruciada împotriva modificării legilor justiției a pierdut mult din credibilitate. Dacă și-ar fi făcut temele, Polițeanu ar fi trebuit să pregătească, chiar sub îndrumarea fostei sale șefe Monica Macovei, o listă cu propuneri alternative de modificare a legilor astfel încât să se elimine pretinsele vulnerabilități care i-ar putea scăpa de închisoare pe cei corupți.

Dar așa... ce să înțeleagă cetățeanul de bună credință care a ieșit în stradă când cei ca Polițeanu i-au spus că PSD-iștii vor să pună mâna pe Justiție? După atâtea seri de proteste, după atâtea evenimente pe Facebook, în final, când vine marea întâlnire de gradul III, tu apari în fața Guvernului doar cu trei revendicări mari și late, toate absurde, ilegale și irealizabile? Dacă nici acum nu ai fost în stare să arăți, cu subiect și predicat, cu articol și alineat, cum va fi îngrădită Justiția, atunci când să o mai faci? Cum să te mai urmeze cineva în stradă, când toate cererile tale se dovedesc absurde și nu ești în stare să arăți măcar un singur amendament, unul singur, care îngroapă sistemul de justiție?”, a fost mesajul lui Mircea Drăghici.