Deputat din Republica Moldova, arestat prevenit pentru 30 de zile. Care sunt acuzațiile procurorilor

Deputat din Republica Moldova, arestat prevenit pentru 30 de zile. Care sunt acuzațiile procurorilorMarina Tauber/ Sursa foto: parlament.md

Marina Tauber va trebui să stea în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, după decizia pe care au luat-o judecătorii, din Republica Moldova, sâmbătă. Care sunt învinuirile formulate de procurori.

Judecătorii au admis, sâmbătă, demersul procurorilor din Republica Moldova și a aplicat în privința învinuitei Marina Tauber măsura de arest preventiv pentru un termen de 30 de zile.

Decizia pe care au luat-o judecătorii în privința Marinei Tauber

După cum au arătat procurorii, motivele care stau la baza înaintării demersului au fost determinate de prezența a câtorva riscuri, precum riscul săvârșirii de noi infracțiuni, riscul sustragerii de la urmărirea penală, riscul privind distrugerea probelor.

În aceste condiții instanța de judecată a acceptat aceste argumente prezentate de către procurori și a admis demersul. Învinuita va fi deținută în penitenciarul nr.13.

Ce spun procurorii în cazul omului politic

Marina Tauber a fost pusă sub învinuire pe două capete de acuzare, și anume, acceptarea cu bună știință a finanțării Partidului Politic „Șor” din partea unui grup criminal organizat, acțiuni infracționale care se încadrează conform elementelor infracțiunii prevăzute la art. 181/2 alin. (5) din Codul penal, precum și pentru falsificarea raportului privind gestiunea financiară a Partidului Politic „Șor” pentru semestrul I al anului 2022, în intenția de a ascunde volumul mijloacelor financiare acumulate și volumul mijloacelor utilizate, infracțiune prevăzută la art.181/2 alin.(1) din Codul penal. Informația a fost confirmată de Mariana Cherpec, procurorul responsabil de relaţiile cu mass-media din cadrul Procuraturii Generale.

Reținută la data de 21 iulie

Deputatul Marina Tauber a fost reținut la data de, 21 iulie, pentru o perioadă 72 de ore, la scurt timp după ce în biroul de la Parlament al deputatei partidului „ȘOR” au avut loc percheziții, desfășurate de către ofițerii Centrului Național Anticorupție.

Tot joi, Parlamentul a adoptat hotărârea privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputatei Fracțiunii parlamentare a Partidului politic ”Șor”, Marina Tauber, în vederea reținerii, arestării, percheziției și trimiterii în judecată penală a acesteia, conform siteului publika.md.

Ne puteți urmări și pe Google News