REACŢIE DURĂ a unui deputat PSD: „Solicit EXPULZAREA de urgenţă a ambasadorului Hans Klemm!”

REACŢIE DURĂ a unui deputat PSD: „Solicit EXPULZAREA de urgenţă a ambasadorului Hans Klemm!”

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu a reacționat dur după ce Ambasada SUAa transmis că este îngrijorată pentru independenţa sistemului judiciar, date fiind modificările pe care ministrul Toader le vizează pentru Legile Justiției. Pleșoianu cere expulzarea ambasadorului Hans Klemm de urgență și, de vreme ce PSD nu a venit până acum cu o poziție oficială, se prezumă că poziția lui Pleșoianu reprezintă implicit poziția partidului condus de Liviu Dragnea.

Deputatul PSD l-a acuzat pe ambasadorul Statelor Unite la București că ”a jignit de mult prea multe ori poporul român”, că și-a permis să-i certe pe români ”cu un tupeu inimaginabil”, că după alegerile locale de anul trecut le-a vorbit românilor ”cu un tupeu de vătaf care li se adresează sclavilor săi” și că are un ”discurs securistoid”. De asemenea, Pleșoianu l-a mai acuzat pe Hans Klemm că a ”aplaudat și încurajat protestele care au dat jos un guvern”, că manifestă un ”exces de zel tipic pentru un colonialist” și că este ”exemplificarea perfectă a manipulatorilor și instigatorilor cu care a avut de luptat Martin Luther King toată viața sa”, potrivit B1tv. 

 

Bogdan Chirieac, REACŢIE DUPĂ DECLARAŢIILE AMBASADORULUI SUA

Ne puteți urmări și pe Google News

Bogdan Chirieac spune că reacția Ambasadei SUA ca urmare a propunerilor făcute de ministrul Tudorel Toader pentru schimbarea legilor din justiție este un lucru neobișnuit, fără precedent în ultimii 20 de ani. Analistul critică reacția Ambasadei și o compară cu o bătaie cu linia peste unghii, ce vine să compromită statul român. Reamintim că Ambasada SUA la Bucureşti a reacționat recent ca urmare a modificărilor dorite de Ministrul Justiției, Tudorel Toader. Conform unui comunicat de presă, ambasada se arată "îngrijorată" de măsurile propuse.

Un renumit jurnalist atacă reacţia ambasadorului SUA la modificările aduse LEGILOR DIN JUSTIŢIE: „Acest lucru trebuia făcut în spatele ușilor închise (...)”

Totodată, social-democratul i-a transmis ambasadorului că nu are de gând să-i tolereze ”atitudinea de guvernator de colonie” și că ”e cazul ca America să înceapă să ne trateze cu respect real”.

Cităm din postarea Liviu Pleșoianu: 

”Solicit EXPULZAREA de urgență a ambasadorului Hans Klemm!

Date fiind ingerințele repetate în treburile interne ale țării mele, solicit expulzarea de urgență a ambasadorului Hans Klemm. Dacă suntem cu adevărat un stat independent și suveran, dacă ne respectăm Constituția și pe noi înșine, nu mai putem tolera amestecul acestui ambasador în activitatea parlamentară și guvernamentală, precum și în politica românească în ansamblul ei. Nu e absolut deloc treaba ambasadorului Hans Klemm, așa cum nu e, în general, treaba niciunui ambasador cum anume hotărâm noi să ne construim propriul cadru legislativ! În comunicatul Ambasadei SUA scrie așa: „Statele Unite au luat cunoştinţă de propunerile Ministerului Justiţiei din 23 august cu îngrijorare pentru independenţa sistemului judiciar”. 

...Ce anume vă „îngrijorează”, domnule Klemm? Faptul că vrem să avem un stat de drept adevărat și nu un PAȘALÂC AL PROCURORILOR? Faptul că vrem să punem ordine în haosul judiciar controlat pe care l-ați susținut frenetic pentru că v-a servit anumite interese? În calitate de deputat al poporul român, ales pe lista unui partid care a obținut un scor zdrobitor în luna decembrie, vă spun RĂSPICAT că NU am de gând să tolerez atitudinea asta de GUVERNATOR DE COLONIE, atitudine pe care ați afișat-o din prima secundă a mandatului de ambasador SUA la București!

Ambasadorul SUA la București, domnul Hans Klemm, a jignit în mult prea multe rânduri poporul român! Cu un tupeu INIMAGINABIL, v-ați permis să CERTAȚI POPORUL ROMÂN pentru opțiunile sale electorale! După alegerile locale de anul trecut, cu un tupeu de vătaf care li se adresează sclavilor săi, ați spus așa: „Votanții români au vorbit. Au ales candidatul care le-a plăcut cel mai mult. Este greu să înțeleg modul în care ei au gândit (...) Cred că se transmite un mesaj periculos către SUA, către partenerii internaționali ai României și către cetățenii români când politicieni care au fost, în acest caz, investigați, judecați și apoi condamnați la închisoare sunt aleși primari.

...Vă spun ceva cazurile Mircia Gutău sau Lia Olguța Vasilescu, „Excelența” voastră?”, se arată în mesajul deputatului PSD.

Reacția Ambasadei SUA cu privire la modificarea Legilor Justiției: „Fără imixtiuni politice sau limitări ale actului legal de justiţie."

 

Iată mesajul transmis de Ambasada SUA:

"Parteneriatul Strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România se bazează pe angajamentul faţă de valorile democratice, buna guvernare şi consolidarea statului de drept întrucât acestea sunt fundamentul pentru creșterea securității și prosperității noastre comune. Instaurarea fermă a statului de drept are nevoie de un sistem judiciar puternic şi independent, precum şi de procurori independenţi care pot urmări activităţile infracţionale fără imixtiuni politice sau limitări ale actului legal de justiţie.