Depresia sezonieră la câini. Ce îi afectează

Depresia sezonieră la câini. Ce îi afecteazăSursa foto: Arhiva EVZ

Și câinii intră în depresie. Cum identificați dacă animalul de companie suferă de tulburare afectivă sezonieră.

Depresie sezonieră la câini. Nu doar oamenii resimt o scădere a dispoziției atunci când zilele se scurtează odată cu venirea toamnei. Animalele de companie pot avea dificultăți din cauza lipsei luminii solare.Tulburarea afectivă sezonieră (SAD) este un tip de depresie care apare la schimbarea anotimpurilor.

Semne de depresie sezonieră la câini

Primul semn că ar putea fi ceva în neregulă cu patrupedul vostru este același care apare la oameni. Dormitul mai mult decât de obicei.

În al doilea rând, cățelul ar putea manifesta un interes mai scăzut în a se juca decât de obicei. Sau refuză să facă exerciții fizice sau să meargă la plimbări. Acest lucru este un semn pentru toți câinii. Dar dacă acestea sunt activități pe care animalul de companie le iubește de obicei, este important să observați dacă începe să își piardă interesul.

Un alt semn ușor de observat pe care l-ați putea interpreta greșit este căscatul. Deoarece câinii cască adesea atunci când sunt stresați, ca un relaxant natural.

De asemenea, dacă observați că patrupedul vostru se zguduie, nu presupuneți că doar își scutură apa de ploaie de pe blană. Gândiți-vă că poate fi un semn de depresie sezonieră.

„Susțineți-vă câinele oferindu-i o varietate de modalități de a se relaxa în mod natural. De a-și elibera emoțiile acumulate sau tensiunea și de a-și reduce nivelurile de stres de bază”, explică Liz Clifton, care lucrează cu câinii salvați.

Câinii eliberează instinctiv stresul prin mestecat, mirosit, lins, dormit, scuturat ușor, alte mișcări, săpat și căscat”, mai spune ea.

Depresie la câine

Sursa Foto: Facebook

Comportamentul câinilor afectaţi

Mulți căței pot avea comportamente nepotrivite sau pot fi ocazional morocănoși. Dar un alt semn că se luptă cu o depresie sezonieră  poate fi o schimbare în comportamentul lor. Această schimbare poate varia de la a fi mai iritabil decât de obicei, la a avea comportamente agresive.

Este de asemenea important să fiți atenți la cantitatea de hrană pe care o mănâncă. Dacă observați că animalul dumneavoastră mănâncă mai puțin sau semnificativ mai mult decât de obicei, acesta ar putea fi un alt semn de avertizare că suferă de SAD.

Și în cele din urmă, dacă câinele dumneavoastră nu doarme bine și pare mereu neliniștit sau trist. Acest lucru ar putea sugera că suferă de depresie sezonieră.

Cum vă puteți ajuta câinele dacă vedeți că are semne de depresie sezonieră

Evident că există și modalități prin care vă puteți ajuta patrupedul să facă față schimbării anotimpurilor.

Experții spun că ar trebui să analizați comportamentul câinelui pentru a „înțelege mai bine dacă este trist”.

„Uneori, o schimbare în rutina lor obișnuită sau în mediu îl poate face pe câinele tău să se simtă rău pentru o perioadă de timp”, spun experții.

Exercițiul fizic este strâns legat de dispoziție. Iar asigurarea că animalul dumneavoastră face suficiente exerciții fizice ar putea fi un alt mod de a-l ajuta să se simtă mai fericit.

 

Ne puteți urmări și pe Google News