Departamentul de Stat al SUA, felicitări pentru Karol Nawrocki
- Iuliu Vlădescu
- 3 iunie 2025, 12:06
Karol Nawrocki / sursa foto: wikipediaNoul președinte ales din Polonia, Karol Nawrocki, a fost felicitat de Departamentul de Stat al SUA, printr-un comunicat în care se afirmă că Washingtonul aşteaptă cu nerăbdare să lucreze îndeaproape cu el şi cu guvernul pentru a promova priorităţile comune.
SUA și Polonia, parteneriat puternic și durabil
În comunicatul emis de Departamentul de Stat al SUA se accentuează mai ales colaborarea din domeniu apărării și din interiorul alianței Nord-Atlantice.
„Statele Unite şi Polonia împărtăşesc un parteneriat puternic şi durabil, care se bazează pe angajamentul reciproc faţă de securitate, prosperitate şi statul de drept. Poporul polonez s-a pronunţat şi sprijină o apărare mai puternică şi securizarea frontierelor sale”, se arată în comunicatul Departamentului de Stat.
„Polonia este un aliat model şi un contribuitor-cheie la consolidarea NATO şi a integrităţii sale suverane în faţa provocărilor actuale şi a celor viitoare”, se mai afirmă în document.
Proiecte în domeniul energiei și apărării
Departamentul de Stat menţionează, de asemenea, cooperarea SUA-Polonia în sectorul energetic - inclusiv în ceea ce priveşte energia nucleară - care sprijină extinderea legăturilor comerciale bilaterale şi promovează securitatea energetică.
„Aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm îndeaproape cu preşedintele ales Nawrocki şi cu guvernul polonez pentru a promova priorităţile noastre comune”, se mai arată comunicatul Departamentului de Stat.
Reamintim că Polonia este membrul NATO care alocă cel mai mult din PIB pentru apărare (4,7 la sută) şi a anunţat că își va majora cheltuielile militare la 5 la sută din PIB, aşa cum doreşte preşedintele SUA, Donald Trump.

Trump Nawrocki / sursa foto: https://x.com/WhiteHouse/status/1918096389495554350/photo/1
Legătura SUA-Polonia, întărită de relația personală Trump-Nawrocki
Candidatul de dreapta Karol Nawrocki a fost susţinut de mediile conservatoare americane, inclusiv de administraţia Trump, împotriva candidatului stângii.
Karol Nawrocki este un admirator al lui Donald Trump, cu care s-a și întâlnit la Casa Albă cu puţin înainte de primul tur. Întâlnirea a stârnit în Polonia, din partea politicienilor de extremă stânga, acuzaţii de amestec american în alegeri.
De asemenea, secretarul american al securităţii interne, Kristi Noem, şi-a exprimat sprijinul pentru Karol Nawrocki la un miting conservator organizat înainte de turul al doilea în Polonia. „El trebuie să fie următorul preşedinte”, a afirmat ea.
Reamintim că Nawrocki, susţinut de partidul „Lege şi Justiţie” (PiS), a câştigat cursa electorală de duminică din Polonia, cu 50,89% din voturi, învingându-l pe primarul Varşoviei, Rafal Trzaskowski, susţinut de partidele cu orientare de stânga.
Karol Nawrocki, de 42 de ani, este istoric specializat în rezistenţa anticomunistă din Polonia.