Departamentul american de Stat a interzis diplomaților să participe la Ice Bucket Challenge
- Paul Ciocoiu
- 22 august 2014, 08:43
Diplomații americani au primit"interzis" la foarte populara provocare „Ice Bucket Challenge”, Departamentul de Stat american emițând o circulară internă prin care le interzice angajaților de rang înalt să participe la provocare, a declarat purtătoarea de cuvânt Marie Harf.
"Regulile de etică ale guvernului federal ne împiedică să ne folosim funcțiile publice, precum cele de ambasadori, pentru beneficii private, chiar dacă ele sunt pentru o cauză bună, oricât de nobilă ar fi ea", a adăugat ea, urând totuși succes fundației ALS.
“Ice-Bucket Challenge” a fost lansată de un american din statul Massachusetts diagnosticat cu ALS. El a încercat astfel să ridice gradul de conștientizare a publicului în legătură cu această boală neurovegetativă, care afectează creierul și măduva spinării, ducând la paralizie. Ideea nu numai că a plăcut, ci practic a cucerit pe rețelele de socializare atât oameni obișnuiți, cât și politicieni și personalități din cele mai diverse domenii.
Într-un clip postat pe internet, George W. Bush declară, cu un aer sobru, că nu crede că dușul cu apă înghețată este un gest indicat pentru un președinte și că, prin urmare, va completa un cec pentru fundația ALS. În acel moment apare însă doamna Bush, care aruncă pe el apa rece dintr-o găleată. “Acest cec este pentru mine. Nu mi-aș distruge coafura”, comentează ea, atingându-și cochet o șuviță de păr. “Ieri a fost ziua de naștere a lui Billl (Clinton), iar cadoul meu pentru el este o găleată cu apă rece”, spune, în final, George W.Bush, predând astfel ștafeta celui care i-a urmat la președinția SUA.
Lista celebrităților din toate domeniile care acceptă această inedită provocare crește vertiginos în fiecare zi. Joi, fundația ALS a anunțat că a adunat între 29 iulie și 21 august 41,8 milioane de dolari, față de 2,1 milioane de dolari în aceeași perioadă a anului trecut.
Ieri, patru pompieri din Texas au ajuns la spital, doi în stare gravă, după ce s-au electrocutat încercând să ajute un grup de studenți să realizeze provocarea. Macaraua în care se aflau cei patru a atins un cablu de înaltă tensiune.