Coste și-a recunoscut faptele în fața procurorilor DNA și a făcut un acord cu anchetatorii.

Decizia nu este definitivă și vine cu puțin timp înainte ca aceeași instanță să decidă ridicarea controlului judiciar în cazul fostului ministru.

„Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie-D.N.A. şi inculpatul Mihai Coste. Dispune condamnarea inculpatului, cercetat în stare de libertate, la o pedeapsă principală de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită. Aplică inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptului de a exercita o funcție publică, pe o perioadă de 3 ani”, se arată în decizia tribunalului.

De asemenea, magistrații au dispus ca Mihai Coste să fie supravegheat 2 ani și 3 luni, în care este obligat să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din județul Maramureș.

„Constată că la termenul de judecata din data de 24 aprilie 2020 inculpatul si-a exprimat acordul in fata instanţei de judecata, de a presta munca in folosul comunităţii. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Mihai Coste va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile , afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă”, se mai arată în decizia pronunţată pe 7 mai 2020 de Tribunalul București.

Mihai Coste are calitatea de inculpat în acest dosar și este persoana care a cerut și luat banii de la patronul firmei Tehnoplus Medical și apoi i-a dus Sorinei Pintea (120.000 de lei în 100 de bancnote de 200 de lei, camuflați într-o pungă de carton, neagră, inscripționată cu sigla orange a unui operator de telefonie mobilă).

Coste este administrator și asociat în Decoan SRL, firmă din Baia Mare care a fost unul dintre subcontractorii lucrării în cadrul căreia DNA susține că s-ar fi dat mita (principalul subcontractor ar fi Meditech, o firmă colaboratoare a câștigătorului lucrării, Tehnoplus Medical).

La patru zile de la această decizie, aceeași instanță, Tribunalul București, a decis ridicarea controlului judiciar în cazul Sorinei Pintea. Hotărârea tribunalului nu este definitivă, ea putând fi atatcată la Curtea de Apel București.

Reamintim că Sorina Pintea a fost arestată preventive pe data de 29 februarie, la cererea procurorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie

Solicitarea  a fost acceptată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Municipiului Bucureşti – Secţia I Penală, Georgiana Iorguță. Ea și-a motivat decizia, printre altele, amintind că apărarea inculpatei a vizat în esenţă starea sa de sănătate, nevoia de a fi alături de fiica sa, precum şi necesitatea de a-şi dovedi nevinovăţia. În motivarea sa, judecătorul a reţinut faptul că starea de sănătate nu a împiedicat-o în vreun fel pe Sorina Pintea să primească sumele de bani menționate.

De asemenea, judecătorul a precizat că tratamentul şi alte proceduri medicale pe care inculpata le urma în vedere vindecării, pot fi continuate şi în starea de reţinere.

Pe 29 februarie 2020, procurorii DNA au reținut-o pentru 24 de ore pe Sorina Pintea ,  manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, județul Maramureș, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
„În perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, Pintea ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect “proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.
Concret, Pintea ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite.
În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroullui Pintea din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante” se arată în rechizitoriu, potrivit justnews.ro