Demontarea celor mai vechi mituri

Demontarea celor mai vechi mituri

"Adevărul", noul serial prezentat de National Geographic, ne poartă pe tărâmul inexplicabilului, în încercarea de a dezlega cunoscute mistere ale lumii.

Primul episod, "Craniile de cristal", difuzat de la ora 21.00, analizează artefacte misterioase găsite în diverse colţuri ale lumii care au captat imaginaţia adepţilor New Age, precum şi cea a academicienilor apreciaţi. Se spune că în lume ar exista 13 astfel de cranii.

Mai mult, sunt voci care susţin că, dacă vor fi găsite toate până pe21.12.2011, s-ar putea evita sfârşitul lumii prezis de mayaşi.

Întrebări şi răspunsuri

Ne puteți urmări și pe Google News

Un craniu anume, Mitchell- Hedges, a reprezentat multă vreme sursa controverselor. Documentarul cercetează provenienţa acestuia, despre care se crede că a fost descoperit în Belize, la începutul secolului al XX-lea. Având o greutate de şase kilograme, nu pare să fi fost făcut de o mână umană, pentru că în perioada în care se presupune că a fost creat nu existau mijloacele necesare unei astfel de execuţii fine.

Astfel, se ridică următoarele întrebări: este un obiect de artă contemporană? Este un artefact mayaş sau a fost trimis dintr-un loc necunoscut şi posedă puteri magice?

Pentru a găsi răspunsurile, străbatem străzile din Beijing, jungla din Belize şi oraşele Washington şi Londra.

Şi următoarele episoade abordează subiecte incitante: "OZN" dezvăluie teorii ale conspiraţiei; "Monstrul din Loch Ness" cercetează toate aspectele pentru a stabili dacă Nessie a existat cu adevărat; în "Regele Arthur" sunt analizate poveştile legate de acest domnitor şi demistificate prin teste şi experimente.

În sfârşit, "Atlantida" analizează controversele care înconjoară această insulă, luând în considerare relatări istorice şi opinii academice. <object id="flashObj" width="633" height="315" classid="clsid:D27CDB6E-AE6D-11cf-96B8-444553540000" codebase="http://download.macromedia.com/pub/shockwave/cabs/flash/swflash.cab#version=9,0,47,0"><param name="movie" value="http://c.brightcove.com/services/viewer/federated_f9?isVid=1" /><param name="bgcolor" value="#FFFFFF" /><param name="flashVars" value="videoId=1176319204001&linkBaseURL=http%3A%2F%2Fnatgeotv.com%2Fuk%2Fthe-truth-behind%2Fvideos%2Fcrystal-skull&playerID=63469946001&playerKey=AQ~~,AAAAAGSf0FI~,EOqHyKQqt8QKvpAdijmX_vo2qBEikZ80&domain=embed&dynamicStreaming=true" /><param name="base" value="http://admin.brightcove.com" /><param name="seamlesstabbing" value="false" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="swLiveConnect" value="true" /><param name="allowScriptAccess" value="always" /><embed src="http://c.brightcove.com/services/viewer/federated_f9?isVid=1" bgcolor="#FFFFFF" flashVars="videoId=1176319204001&linkBaseURL=http%3A%2F%2Fnatgeotv.com%2Fuk%2Fthe-truth-behind%2Fvideos%2Fcrystal-skull&playerID=63469946001&playerKey=AQ~~,AAAAAGSf0FI~,EOqHyKQqt8QKvpAdijmX_vo2qBEikZ80&domain=embed&dynamicStreaming=true" base="http://admin.brightcove.com" name="flashObj" width="633" height="315" seamlesstabbing="false" type="application/x-shockwave-flash" allowFullScreen="true" swLiveConnect="true" allowScriptAccess="always" pluginspage="http://www.macromedia.com/shockwave/download/index.cgi?P1_Prod_Version=ShockwaveFlash"></embed></object>