Asta însemna că toată lumea, în orice făcea sau spunea, trebuia să facă un efort să arate această congruență, să o demonstreze prin ceva- o frază, un gest, un simbol- pentru a înlătura orice dubiu sau orice eventuală acuzație. Și pentru că oamenii erau obligați să demonstreze această congruență, mulți au văzut în asta o posibilitate de a-i urmări și a-i vâna pe cei care erau prea leneși, prea zăpăciți sau prea naivi pentru a-și

manifesta congruența cu ideologia. Dar adevăratele ținte erau cei care în mod deliberat evitau să se asocieze cu dogma.”



Oricât ar părea de actual, pasajul pe care tocmai l-ați citit, scris de filosoful Ryszard Legutko, nu este despre democrația liberală de astăzi, ci despre defunctul regim  comunist din Polonia. Și să nu vă gândiți că mă refer numai la din ce în ce mai intolerantul Occident, unde dacă nu-ți cauți cu atenție cuvintele despre inva .., pardon, refugiații musulmani, plătești rapid o amendă de 4000 de euro. Comitete și comisii învestite cu puterea de a închide gura păcătoșilor există și în țara noastră, iar unele decizii, ca de pildă accea de a amenda TVR pentru difuzarea unui colind, sunt de povestit nepoților.



Mai abili decât verii lor îndepărtați din estul comunist, globaliștii, politicienii și ziariștii democrațiilor liberale occidentale au preluat toate strategiile care au dat roade în fostul lagăr socialist. Comuniștii au fost în avangarda schimbării în întreaga lume- ei au fost primii care au făcut ca divorțul să fie obținut ușor și accesibil oricui, primii care au introdus avortul la cerere, primii care le-au dat putere tinerilor împotriva bătrânilor, studenților împotriva profesorilor, copiilor împotriva părinților”, relatează filosoful

polonez.

Vi se pare cunoscut? Parcă și alții încearcă să ridice minoritățile de toate felurile împotriva majorității doar-doar or schimba mentalitatea încuiată a pupătorilor de moaște și i-or integra în partuza diversității fără frontiere.



Dar strategiile, cât ar fi ele de imorale, sunt una, iar ascunderea adevărului e alta. Ca în anii de groază ai comunismului, când propaganda debita minciună după minciună, în Occident se construiește o realitate paralelă prin omisiune. În unele țări, greu se mai anunță naționalitatea sau măcar numele atacatorilor sinucigași. Mulți sunt tratați drept nebuni. În altele, nu se mai fac statistici nici cu privire la delictele de drept comun, ca nu cumva să creadă alegătorii că imigranții se dedau la violuri,atacuri violente în plină stradă sau hoții și tâlhării. În Franța, este imposibil de aflat ce procent din populație reprezintă migranții și descendenții lor.

Cu ideea stalinistă că ceea ce nu apare în presă sau la televizor nu există, establishmentul încearcă să pună acum pumnul în gură social media. Istoria comunistă dovedește însă că minciuna, fie ea și prin omisiune, nu poate dura la infinit.