Michael Bloomberg a avut de-a face cu o ofensivă în toată regula, în cadrul primei sale dezbateri în cursa învestiturii democrate pentru alegerile prezidențiale din noiembrie, rivalii săi acuzându-l de sexism și rasism.

În fața rivalilor Bernie Sanders, Elizabeth Warren, Amy Klobuchar, Joe Biden și Pete Buttigieg, care-și joacă supraviețuirea în cursa către Casa Albă, Bloomberg a încercat să se prezinte ca singurul candidat capabil să-l învingă pe Donald Trump.

„Aş vrea să vorbesc despre adversarul nostru. Un miliardar care tratează femeile drept tipe grase şi lesbiene cu faţă de cal. Şi nu, nu vorbesc despre Donald Trump, ci mă refer la primarul Bloomberg. Democraţii îşi asumă un mare risc dacă noi doar înlocuim un miliardar arogant cu altul”’, a spus Elizabeth Warren, citată de AFP, în timp ce Joe Biden l-a acuzat că a „susținut politici rasiste”, cu referiri în special la percheziții și arestări arbitrare în New York, așa numita politică „stop-and-frisk”.

Bloomberg a fost acuzat în trecut că a făcut numeroase comentarii sexiste și misogine iar mai multe proceduri judiciare au fost angajate de femeile care au denunțat „discriminarea” în cadrul companiei sale.

„Cine îl poate bate pe Trump? Și cine poate face treabă bună odată ajuns la Casa Albă? Voi spune că sunt singurul candidat care poate face ambele lucruri”, a declarat Michael Bloomberg, reamintind trecutul său de primar al unui oraș cosmopolit și faptul că este cunoscut ca un mare filantrop.

Ceea ce i-a făcut pe rivalii săi să afirme că vrea să-și „cumpere” locul în campania prezidențială. „Mike Bloomberg are una din cele mai mari averi din Statele Unite. Este imoral”, a denunțat Bernie Sanders.

În timpul dezbaterii, organizată cu trei zile înainte de caucus-urile din Nevada, a treia etapă a primarelor democrate, Bloomberg s-a apărat spunând că își folosește banii pentru o cauză importantă.

„Cheltuiesc acești bani pentru a scăpa de Donald Trump – cel mai rău președinte pe care l-am avut vreodată. Și dacă eu pot face asta, va fi o contribuție grozavă pentru America și pentru copiii mei”, a spus Bloomberg.

Corentin Sellin, profesor de istorie și specialist în politică americanăa declarat, citat de AFP: „Există o caracteristică particulară a lui Bloomberg care-i exasperează pe toți ceilalți candidați democrați. Ei trebuie să caute mereu să strângă fonduri, epuizant, strângând mâini, făcând selfie-uri cu donatori, în timp ce Bloomberg nu are deloc aceste probleme”.

Miliardarul a fost criticat deja de rivalii săi pentru că nu și-a publicat încă declarațiile fiscale. Bloomberg a încercat să-și justifice întârzierea prin „amploarea sarcinii” pe care o are în calitate de candidat la Casa Albă.

Iar pentru Trump, Bloomberg este „Mini Mike și atât”.