Demisia momentului în mass-media. Emma Zeicescu a plecat de la Gândul
- Antonia Hendrik
- 1 iulie 2021, 15:20
După ce în decembrie 2019 şi-a dat demisia de la TVR, Emma Zeicescu revine în atenţia publicului cu vestea că şi-a dat demisia de la „Gândul Live“, emisiune difuzată în online de luni până vineri, de la ora 11.30.
Emma Zeicescu are o experiență de aproape 20 de ani în mass-media
Jurnalista a lucrat la mai multe posturi de televiziune, printre care se numără: Național TV, Digi24 și Realitatea TV. La Digi și la Realitatea TV, ea a prezentat o lungă perioadă de timp în echipă cu jurnalistul Cosmin Stan (acum prezentator la Știrile Pro TV).
Emma Zeicescu s-a alăturat TVR în septembrie 2016, cu emisiunea “Perfect Imperfect”, pe care inițial a realizat-o de luni până vineri, de la 18:30. În primăvara lui 2017, emisiunea “Perfect Imperfect” a fost mutată pe un nou tronson, de la 10:00. Locul ei fiind luat de Radu Tudor, cu emisiunea Pulsul zilei. După o mică pauză de pe sticlă Emma Zeicescu a revenit la TVR cu o nouă emisiune: “Ca-n viață”. Dar şi de aici a plecat.
Emma Zeicescu: Nu știu cât am reușit să schimb, dar cred că am reușit să sădesc o sămânță în cei care au vrut și au ales să mă urmeze
Jurnalista scria pe Facebook atunci când a decis să se alăture echipei de la Gândul: “Vreau să vă mulțumesc vouă, publicului de acasă, celor care vă uitați la noi, pentru că fără voi….nu ar fi nimic! O mare îmbrățișare echipei mele, cu care am râs și am plâns, colegilor de platou care îmi sunt tare dragi. Le mulțumesc colegilor din redacție și celor pe care nu îi vedeți niciodată colegilor din regie.
Oamenii buni, cei cărora le pasă, cei care respectă meseria aceasta, se întâlnesc întotdeauna! Mai devreme sau mai târziu! Să țineți minte asta!
Pentru mine a venit momentul să plec din nou la drum! Am ales ca de la anul să construiesc un nou proiect! Că’n Viața a ajuns la final, cel puțin pentru mine. Sunt Emma Zeicescu, asta sunt… și aceasta a fost ultima mea emisiune, aici, la TVR!
Din 2020 e timpul să privim în față viitorul, să avem curajul și determinarea sa inovăm, așa că ne vom revedea în online, la cea mai nouă divizie de video din piața media, divizie construită în aceste zile de colegii de la Gândul!
Nu e loc pentru tristețe pentru că…Povestea merge mai departe! Până când ne revedem, știți vorba aia…Numai bine să vă fie! Mă-nclin!, a scris Emma Zeicescu pe pagina sa de Facebook.