Delia Budeanu a lansat volumul „Jurnal. Rațiune și sensibilitate”. Amintiri emoționante din copilăria prezentatoare TV

Delia Budeanu a lansat volumul „Jurnal. Rațiune și sensibilitate”. Amintiri emoționante din copilăria prezentatoare TVDelia Budeanu. Sursa foto Arhiva EVZ

Delia Budeanu, crainica de la TVR a cărei carieră în televiziune s-a desfășurat pe aproape trei decenii, a publicat, la Editura Curtea Veche, cea de-a doua carte a sa, „Jurnal. Rațiune și sensibilitate”. În această carte se găsesc amintiri emoționante din copilăria autoarei, dar și momente pe care aceasta nu le-a putut uita.

Delia Budeanu a publicat o nouă carte

Cartea „Jurnal. Rațiune și sensibilitate” este nu numai una a memoriilor autoarei, dar și a reflecțiilor acesteia, „scrisă într-o frazare care se apropie de linia melodică a unui fado, stil muzical care reflectă, în mare măsură, sensibilitatea Deliei Budeanu”, așa cum precizează pictorul Sorin Ilfoveanu.

delia-budeanu.v1

Delia Budeanu. Sursă Facebook

Autoarea povestește despre zâmbetul și mirosul bunicii sale, dar și despre privirea ei blândă. „Mirosul busuiocului și al mentei, exalat la orice mișcare a bunicii, mă îmbia și mă reconforta. Din prag întorceam din nou privirea spre namila ciufulită care îmi sco-tea limba de lână multicoloră despicată în smocuri și ciucuri, orgă de culoare, jerbă de fire supuse de mâinile mici și pedala împinsă ritmic, cu forță până la capăt, mereu până la capăt, zgomot surd, sec, nemilos cadențat al unui război de o viață al bunicii. N-am văzut-o niciodată râzând, ci doar bucurându-se temător.

delia budeanuu.v1

Sursă Youtube

Nu vorbea tare, de fapt, mai mult susura când vor-bea, iar starea ei normală era o tăcere iertătoare în care se înve-lea ca într-un veșmânt. În schimb, îmi amintesc un zâmbet bun, nemaivăzut, o lumină ce îi cuprindea chipul atunci când mă privea și o acceptare antefactum a unui destin nedrept ce a făcut în așa fel încât să n-o mai văd niciodată” ------ Delia Budeanu – „Jurnal. Rațiune și sensibilitate”

Acest volum este o evadare a autoarei

Monica Pillat - poetă și traducătoare română de literatură engleză consideră că acest volum este o „evadare a Deliei Budeanu din captivitatea confesiunilor proprii, care, transfigurate, devin la rândul lor rampe de lansare în spiritualitate”, iar cartea, „în buna tradiție a meditațiilor lui Montaigne, deschide cititorului calea spre reflecție și înțelepciune, ajungând un adevărat îndreptar pentru cel care își caută reazemul sufletesc în lectură”.

„O întreagă galerie de portrete ni se perindă prin fața ochilor: străbunici, bunici, părinți, soțul autoarei, Radu, copiii și nepoții, înfățișați cu iubire și evlavie. Sunt și portrete în oglindă în cuprinsul cărora scriitoarea de acum dialoghează cu alter egoul ei de la începutul tinereții. Distanța pe care și-o ia de fiecare dată când își contemplă trăirile mai noi sau mai vechi o ajută să-și universalizeze experiențele și să le sublimeze în izvoare de curaj, demnitate și frumusețe” – Monica Pillat, despre volumul „Jurnal. Rațiune și sensibilitate”.

Cine este Delia Budeanu

Delia Budeanu, autoarea cărții, a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București în anul 1969, iar între anii 1970 și 1998 a fost crainic de televiziune la TVR. După decesul soțului său, Radu Budeanu, jurnalist de politică externă, niponolog și iranolog, ea a dispărut din lumina reflectoarelor. În anul 2008, aceasta a publicat – la editura Vremea – volumul Live despre parcursul său ca prezentatoare de televiziune, într-o perioadă extrem de dificilă.

Ne puteți urmări și pe Google News