Miercuri, la Cluj-Napoca, cunoscutul jurnalist și scriitor Octavian Hoandră a prezentat publicului noul său volum, intitulat „Țară eșuată vinde pitici de grădină”.

Volumul lansat adună colecția editorială a lui Octavian Hoandră, publicată în mod săptămânal în perioada 2020-2023 în paginile publicației „Evenimentul Zilei”.

Aceste texte constituie o puternică critică la adresa comportamentului clasei politice din România în timpul pandemiei, precum și în perioada de după.

Octavian Hoandră, lansarea unui nou volum

Jurnalistul și eseistul Octavian Hoandră le-a spus celor prezenți la lansare că, în opinia lui, România e o țară pierdută.

„Cred că Gertrude Stein nu avea dreptate când îi spunea lui Hemingway că sunt ‘la génération perdue‘. Nu, noi cred că suntem ultima generație. Nu cred că există zi în care să nu ne fi pierdut vreun drept”, a punctat jurnalistul.

Numele cărții intitulate „Țară eșuată vinde pitici de grădină” a fost dat de ideea unui regizor, spune jurnalistul clujean.

„Era nervos că nu își putea parca mașina din cauza unor băieți, undeva la o terasă, baieți care acum, în politică, și-au pus cravate... știți care este partidul ăsta pe care eu îl iubesc foarte mult - ‘partidul piticilor de grădină‘. Așadar, lor le-am dedicat acest titlu...”, a mai spus Hoandră.

În deschiderea evenimentul au vorbit și deținătorul cotidianului Evenimentul Zilei, Dan Andronic, alături de jurnalistul Mirel Curea, de asemenea, scriitor al publicației.

Dan Andronic a menționat că noul volum nu conține editoriale, ci eseuri. Jurnalistul i-a făcut apoi o descriere amplă bunului său prieten Octavian Hoandră.

„Tavi m-a rugat să scriu câteva cuvinte pentru carte și am făcut-o, alături de un alt clujean celebru, Ioan Aurel Pop și de Letiția Ilea. Am scris un lucru care mi-a venit atunci în cap: întotdeauna mi l-am închipuit pe Tavi Hoandră ca pe un sclav – este un sclav care muncește de dimineața până seara, fie că e ploaie, fie că e soare, uneori îl prinde și noaptea, pe o plantație.

Este Plantația Culturii. Octavian Hoandră este unul dintre puținii ‘sclavi‘ rămași pe această plantație și nu cred că se va elibera vreodată. El va rămâne în eternitate pe ‘plantația culturii‘. (…) Am rămas cu ideea că o carte este mult mai importantă decât un articol postat pe internet, dintr-un singur motiv: istoria a dovedit că o carte rămâne.

Acesta este motivul pentru care am vrut ca bucățele de sticlă colorată ale realității scrise de Tavi Hoandră să rămână și într-o bibliotecă. Mulțumim Tavi pentru tot ce ai făcut pentru noi”, a spus în deschiderea evenimentului de lansare a volumului, jurnalistul Dan Andronic.

Mirel Curea l-a caracterizat la rândul lui pe Octavian Hoandră drept „un analist al zilei mai mult decât surprinzător”. Jurnalistul a anticipat că volumul recent lansat de acesta va rămâne o adevărată surpriză pentru cititorii din viitor, oferindu-le o perspectivă valoroasă asupra evenimentelor de astăzi, chiar și după decenii de la publicare.

„Tavi pentru mine este o surpriză imensă, mulți au citit mult și nu le-a prea folosit la nimic. Lui i-a folosit – a extras tâlcul din tot ce a citit și asta îl face să fie un analist al zilei mai mult decât surprinzător, pe mine mă uluiește.

Volumul este gustat mai ales de cei care știe ce este cu scriitorii pe care îi tot pomenește, dar eu cred că va fi gustat și degustat mai ales de viitorime, pentru că nu există asemenea cronici, veritabil literare, scrise de un scriitor adevărat, aceste cronici ale zilei. Eu nu am mai întâlnit acest gen. Peste 40-50 de ani, cine îl va citi va avea o surpriză ieșită din comun. Eu pot doar să spun: Tavi, te invidiez!”, a afirmat el.

Alături de aceștia au fost prezenți la eveniment și fostul ministru Vasile Pușcaș, poeta Letiția Ilea.

Parte a unui editorial scris la Evenimentul Zilei

Unul dintre editorialele scrise de jurnalist pentru Evenimentul zilei este „Așa cum n-o să fim niciodată. Modestă încercare de analiză a nimicului”.

„Nu poți să adopți decât o poziție pur estetică. Orice fel de analiză care ar putea pune problema unor elemente care să ducă spre eventuale elemente constitutiv-importante despre imaginea despre sine însuși pe care și o poate constitui un popor este pe moment interzisă, ca și când la un moment-dat, cineva din afara țării ar fi apăsat pe comutator, punându-l în poziția ”Off”.

Majoritatea celor care intelectul îi ajută să-și pună întrebări, după cunoscuta ”Dubito ergo…” tac inundați de lașitate și frica de a se situa împotriva ”liniei oficiale”. E mai simplu și mai sigur să ia totul pe nemestecate, deși știu că reprezentarea pe care o are poporul despre el însuși, determină, de fapt istoria acelui popor.

Acum, măcar nu mai avem vreo îndoială. Ne-am spulberat Constituția și întreaga noastră clasă politică s-a aliniat cuminte la ”edictele” care vin din ce în ce mai agresiv de la ”șefii la Europa”, care primesc și ei mutările în plic, de la Klaus Schvab & co. În genunchi, nu ca Ungaria sau Polonia, Cehia… Neam de slugi închipuind un arc peste timp, de la epoca Fanariotă până în prezent. Slugarnici și cuminți.

Și, deodată, ecranele televizoarelor explodează. Peste tot, din România noastră, zboară spre toate colțurile pământului, situația îngrozitoare din azilele noastre de bătrâni  care arată cumplita dezumanizare, abuzul în forma lui cea mai abjectă, disprețul față de viața celui neputincios și crima organizată adânc înrădăcinată la vârful statului. Oribil…

Cât de mult o iubim pe Glenda este un roman alcătuit din cincisprezece povestiri scurte care aparent nu au legătură între ele, adică personajele nu au continuitate, iar acțiunile sunt diferite, însă există un factor comun, pe care desigur o să-l descoperiți citind cartea. Sau chiar îl știți, fiindcă ați citit-o…

Personajele din ”Cât de mult o iubim pe Glenda” sunt oameni asemănători nouă, captivi în neputința noastră, cei care cădem în decizii amare, în rutină, în dorința de a scăpa și de a se salva de ceva ce vine din trecutul la care n-am fost destul de atenți și curajoși, de lașitatea care ne va marca viitorul.

Glenda este o actriță care nu știe ce să aleagă, împărțită între dorința de a se retrage dar și aceea de a rămâne în continuare în atenția publicului. Însă, mai arzător și mai imperios, ca în fiecare dintre noi, dorința de a rămâne vie pentru cei care o iubesc. Un grup de admiratori ai Glandei vor lua o hotărâre aiuritoare, aceea de a schimba toate momentele, scenele  din filmele Glendei, în care ei consideră că nu e pusă suficient în valoare sau că nu a jucat chiar foarte bine, pentru a o face și mai iubită și mai apreciată de public.

Cumpără așadar toate filmele actriței de pe piață, le modifică, secvență cu secvență, film cu film. Nu vă spun care va fi reacția Glendei;  ar fi păcat să nu vă las Dumneavoastră plăcerea de a citi și de a descoperi.

”Cât de mult o iubim pe Glenda” este o carte care, așa cum se întâmplă și cu viața noastră de ratați, încearcă un echilibru fragil, echilibrul între dramatism și libertatea (încă necenzurată prin vreo Directivă Europeană!) de a imagina povești, de a lăsa imaginația să te poarte oriunde, posibilitatea incertă de a fi personajul principal în tot ce naște mintea ta, chiar și cu riscul de a părea un egoist infatuat.

Și parcă intenționat, cineva aranjează ca pe Discovery Nature să se deruleze un documentar despre animale, veterinari și nu doar atât. Despre respectul pentru viață, despe ceeace înseamnă să fii Om…”, scrie jurnalistul într-un editorial.

Urmăriți variana video a editorialului, AICI.