Dej, Ceaușescu și Declarațiile din Aprilie. Două momente, la 25 de ani, unul de altul, au influențat soarta României aflate în drumul spre comunism.

Aprilie 1964 și aprilie 1989 sunt două momente de referință. Primul s-a vrut desprinderea de URSS, al doilea, desprinderea de organismele financiare occidentale care cumva influențaseră destinul României în cei 25 de ani amintiți.

Declarația din aprilie 1964

În 15-22 aprilie 1964, a avut loc Plenara lărgită a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. În URSS, era Hrusciov se apropia tot mai mult de final. În 14 octombrie 1964, Hrusciov va ieși de pe prima scenă a politicii sovietice. Dar oare ce voise Gheorghiu Dej în aprilie 1964?

Pur și simplu, România eliberase deținuții politici. La două decenii de la momentul 23 august 1944, erau încă destui profesioniști care sesizau superioritatea economiei și cercetării occidentale. Unii făcuseră și închisoare dar regimul după marginalizare avusese nevoie de ei. Hrusciov făcuse destalinizarea, dar lichidase spiritul de independență din Ungaria în 1956. Dej, o reminiscență a stalinismului european voia propria sa destalinizare. La acel moment, cei mai importanți oponenți ai săi nu mai erau în viață.

Gheorghiu -Dej s-a opus Planului Valev care viza intrarea României în dependență economică de industria grea a URSS, devenind la schimb, alături de Bulgaria, URSS (sudul Ucrainei și RSS Moldovenească) un fel de bazin agricol al CAER. Trupele sovietice se retrăseseră în vara lui 1958. Dej era tot mai slăbit politic, iar Dej a profitat în aprilie 1964. Declarația de Independență a însemnat începutul asocierii cu Tito și de aderare la calea chineză de construcție a socialismului.

Declarația din aprilie 1989

În aprilie 1989, România atingea un moment pe care propaganda de la București îl considerase istoric. La 14 aprilie 1989, în anul Congresului XIV, Ceaușescu anunțase „0 datorii externe”. Dar oare ce erau acele datorii? Ceaușescu se împrumutase pentru a dezvolta România industrial, lucru moștenit, evident din aprilie 1964. În anii 1968-1978, în deceniul maximei expansiuni, România avea industrie grea, industrie petrochimică, auto, aeronautică, alimentară, constructoare de nave, mașini, locomotive și vagoane, de infrastructură feroviară.

În 1975-1988, România a avut din partea SUA, Clauza națiunii celei mai favorizate. Ceaușescu a dorit să nu mai fie dependent de datorii externe, considerând că va putea face acorduri de schimb în care să vândă ce putea și să cumpere ce găsea. Se bazase pe furtul de tehnologie de afară. Considera că trebuia să fie o cercetare capabilă să ducă la absolut ce exista adus de afară.

De ce achitarea datoriei externe s-a repercutat negativ?

Desigur, este tentant să spui că dacă n-ai datorii ești fericit atât ca om cât și ca stat. Dar oare, cu ce te ajută, dacă industria ta e învechită și ai exploatat la maxim resursele și infrastructura? În mod normal, când în aprilie 1989, România achitase datoria externă, industria românească agoniza. Românii înfruntau lipsa apei calde, electricității și căldurii în case iarna. Nu mai vorbim de penuria alimentară. Ca să meargă totul la export, România tăia din nivelul de trai al românilor. Au apărut nemulțumiri.

Ceaușescu nu mai voia să modernizeze nimic. Considera că făcuse asta în anii 70. Visa să fie o contrapondere la sovietici și americani în America Latină, Africa și Asia de Sud-Est. Păstrase relația cu R.P.Chineză. Dar în 1989, exporturile României erau tot mai scăzute, refuzurile erau tot mai numeroase. Lipseau materiile prime care trebuiau importate, în absența lor în resursele naționale.

CAER cumpăra în cote stabilite, însă Ceaușescu încerca să cumpere cât mai puțin și să vândă cât mai mult. Încerca să nu cumpere cu bani, având nevoie de valută. Dorea să dea la schimb produse care se stricau în depozite.

România are deja peste 100 miliarde de euro datorii externe și multe datorii au fost pentru susținere nu pentru investiții. Achitarea datoriei în aprilie 1989 a șubrezit economia prin lipsa investițiilor, a acutizat conflictul social. Practic, efectul pozitiv al momentului aprilie 1989 a fost aproape 0. Economia românească a fost lovită crunt de recesiunea adusă de momentul revoluțiilor din 1989, în Europa de Est. Multe ramuri care erau pe avarie, în noile condiții ale unei tranziții spre economia de piață au dispărut pur și simplu. S-a schimbat regimul proprietății. S-au schimbat abordările, iar piețele pe care era România axată pentru export, au intrat SUA, China, URSS, ulterior din 1991, Rusia, dar și Germania, Canada, Franța, Marea Britanie, Olanda, etc.