Moartea „tătucului” comunist de acum șase decenii: Gheorghe Gheorghiu Dej. Deși analizele din vara lui 1964 arătau excelent, șase luni mai târziu, se producea decesul.

23 august 1964 - 19 martie 1965 reprezintă perioada în care numărul 1 în ierarhia comunistă de la București a trecut de la o stare excelentă de sănătate, la moartea ca urmare a unui cancer galopant.

Gheorghe Gheorghiu-Dej - ultimele luni de viață

Vara anului 1964 părea una fericită pentru liderul comuniștilor români, Gheorghe Gheorghiu-Dej. La 23 august 1964, se celebrase cu un fast extraordinar momentul împlinirii a două decenii de la actul de la 23 august 1944. Act la care Dej nu participase direct. Dar el va fi liderul comuniștilor români. Sub atenta lui supraveghere, se va comuniza România.

Asta, cu tot noianul de evenimente și acțiuni:  abolirea monarhiei, naționalizare, colectivizare, Gulag, reformă monetară, două constițuții. Evident, nu lipsiseră epurările la vârful partidului.  Primele semne de boală apar după 15 ianuarie 1965. Gheorghiu-Dej își face analizele. Ficatul și plămânii prezintă evoluții grave care conduc spre ideea cancerului.

Ziarul „Scînteia”, în necrologul de după anunțarea decesului anunța: „În a doua jumătate a lunii ianuarie 1965, tov. Gheorghe Gheorghiu Dej a prezentat semnele unei afecţiuni pulmonare cu tuse şi expectoraţii reduse sero-muco-sanghinolente”.

Gheorghe-Gheorghiu-Dej - decesul

Luna februarie marchează o stare tot mai gravă. Pe la începutul lunii martie, Gheorghiu-Dej apare ultima dată la o ședință de partid, la o rundă de alegeri. Ține un ultim discurs televizat. Cei care l-au urmărit, au văzut că starea lui era gravă. Oficiosul Partidului Muncitoresc Român titra: „În ziua de 19 martie, după ora 16, starea bolnavului s-a înrăutăţit brusc, bolnavul a întrat în comă şi a încetat din viaţă la ora 17.43”.

Succesiunea dictatorului roșu

Gheorghiu-Dej a avut două fiice, Vasilica (Lica) și Constantina. I-a adoptat pe cei trei copii ai Licăi Gheorghiu cu Marcel Popescu: Mîndra, Sanda, Ghiță.  Succesorul său ar fi fost Gheorghe Apostol, dar Emil Bodnăraș și Ion Gheorghe Maurer au altă părere.  Gheorghe Apostol condusese PMR (numele partidului  comuniștilordin februarie 1948 ) în perioada 20 aprilie 1954-2 octombrie 1955. Maures și Bodnăraș se gândesc că pot să-l manipuleze pe Nicolae Ceaușescu, cel mai tânăr membru al Biroului Politic. Doar ce împlinise 47 de ani.

Era în primul eșalon comunist din 1952. Gheorghe Apostol avea și el câțiva partizani cu rol important: șeful Securității, Alexandru Drăghici, lideri de top precum Alexandru Moghioros (Mogorosz Sandor), Petre Borilă (Iordan Dragan Rusev) și Chivu Stoica.

Moghioroș și Borilă își tratau sănătatea șubredă. Drăghici primea calitatea de membru al Secretariatului CC al PMR. În schimbul promisiunii că va deveni Președinte al Consiliului de Stat (echivalentă celei de șef al statului român), Chivu Stoica, fost șef de guvern în 1955-1961, l-a părăsit pe Apostol.

Funeraliile

Decesul lui Gheorghiu Dej este anunțat pe 20 martie 1965 de „Scînteia”. Sicriul este așezat la Palatul Regal, vis a vis de actualul Minister de Interne, pe Calea Victoriei. Funeraliile au loc pe 24 martie 1965. Trupul lui Dej nu ajunge îmbălsămat ca Lenin, ci își află odihna în Mausoleul Eroilor Comuniști din Parcul Carol, în București.  Ceaușescu poartă pe umeri sicriul defunctului. În 1990, trupul său a fost scos de acolo și dus la Cimitirul Bellu, în zona dinspre Șoseaua Olteniței (la câteva alei de mormântul lui Aurel Vlaicu).