Inteligența artificială și piața muncii. Șeful OpenAI dă peste cap scenariul apocalipsei
- Mădălina Sfrijan
- 27 mai 2026, 06:58
Robot. Sursa foto: AI
Dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale nu va conduce, cel puțin pentru moment, la o „apocalipsă a locurilor de muncă” la nivel global, așa cum se discută în spațiul public, afirmă CEO-ul OpenAI, Sam Altman. El a recunoscut că, inițial, a privit cu mai multă îngrijorare impactul pe care inteligența artificială l-ar putea avea asupra locurilor de muncă, în special asupra celor entry-level, însă evoluțiile de până acum nu au confirmat aceste scenarii.
Inteligența artificială și piața muncii. De ce „apocalipsa joburilor” întârzie să apară
El a adăugat că a fost surprins, în sens pozitiv, de rezistența pieței muncii, care nu a fost afectată atât de puternic pe cât se anticipa inițial, fapt care l-a determinat să își revizuiască modul în care privește integrarea AI în economie.
„Sunt încântat să mă înșel în această privință, am crezut că va fi un impact mai mare asupra locurilor de muncă de birou entry-level până în prezent. Acum, cred că înțeleg mai bine de ce nu s-a întâmplat și, evident, sunt recunoscător, dar acesta este un domeniu în care intuițiile mele au fost pur și simplu greșite”, a spus Altman în discursul susținut la Bank of Australia.
Mai multe companii globale, printre care HSBC, Amazon, Standard Chartered și Commonwealth Bank of Australia, au început să introducă inteligența artificială în procesele interne și să automatizeze anumite roluri.

Sam Altman / sursa foto: captură video
Cât de importantă este implicarea umană
În ciuda progresului tehnologic, Sam Altman a insistat asupra faptului că există o componentă umană esențială în majoritatea locurilor de muncă, care nu poate fi înlocuită ușor de inteligența artificială, mai ales în ceea ce privește interacțiunile directe și relațiile profesionale.
El a oferit și un exemplu personal, explicând că a testat utilizarea AI pentru a răspunde la mesaje și e-mailuri, dar a revenit parțial la comunicarea directă, deoarece a realizat că interacțiunea umană rămâne importantă și dificil de automatizat complet.
„Ne pasă cu adevărat de interacțiunile noastre cu oamenii, iar acest lucru - care îmi ocupă o mare parte din timp - nu este ceva ce ceva ce mi-aș putea imagina să externalizez către AI prea curând”, a arătat Altman.
O piață a muncii în schimbare, nu în colaps. Sam Altman, convins că inteligența artificială rămâne un partener de drum
În viziunea sa, nu se întrevede o dispariție bruscă a locurilor de muncă, ci mai degrabă o schimbare treptată a felului în care munca este organizată și făcută în companii. Pe măsură ce tehnologia devine tot mai prezentă în activitatea de zi cu zi, unele sarcini vor fi preluate de sisteme automatizate, iar altele vor fi ajustate sau reorganizate.
„Situația locurilor de muncă va fi probabil foarte diferită de cum ne-am imaginat. Nu cred că vom avea genul de apocalipsă a locurilor de muncă despre care vorbesc unele companii din domeniu”, a mai spus Altman.