Degania, primul kibbutz evreiesc din istorie. A fost locul de naștere al legendarului general israelian Moshe Dayan
Degania, primul kibbutz evreiesc din istorie. A fost locul de naștere al legendarului general israelian Moshe Dayan.
Data de 28 octombrie 1910 este data la care un număr de 10 oameni, evrei de origine, două femei şi opt bărbaţi au traverst râul Iordan pornind spre est. Au decis să se așeze pe malul lacului Tiberiada ( Ghenizaret sau Marea Galileii) unde au fondat cooperativa agricolă Degania (se va numi Degania Alef, pentru că va mai apărea și o a doua Degania, numită Degania Bet). Degania Alef va fi primul kibbutz din actualul Israel și va fi urmat de altele care îi vor respecta pe cât posibil organizarea și structura.
Degania -fondatori și provocări
Cei 10 evrei emigraseră din cauza pogromurilor din Rusia şi Europa de Est, pornind în „Aliyah”, adică „emigrare” spre Palestina, unde doreau să fondeze Eretz Israel.
În Palestina, exista o comunitate mică de evrei care trăia acolo cu mult timp înaintea venirii primilor coloniști, numită Yshuv. Ei erau cei care se ocupau de noii veniți. Se crease deja Fondul Național Evreiesc. Fondul oferea pământ cumpărat de la autorități unde să se instaleze noii veniți. Aceștia au decis să își unească fiecare mica avuție, banii și bunurile și să nu mai aibă proprietate privată. Indiferent ce rol vor fi avut fiecare în kibbutz, ce muncă urmau să facă, toți primeau în mod egal aceeași hrană. De asemenea, primeau aceeași îmbrăcăminte, același spațiu de locuire.
Degania Alef - etalon pentru kibbutzuri
În kibbutz (fotografia e din 1912), fiecare membru trebuia să aibă o meserie de bază, primind o remunerație la care evident, nu avea acces, ea fiind în tezaurul comunității (totul se cumpăra centralizat și în proporții egale pentru fiecare) dar și o ocupație pentru comunitate, neremunerată.
De exemplu, o femeie care lucra ca soră medicală, în timpul liber putea fi bucătărească. Iar o învățătoare, după program trebuia să fie infirmieră.
Educația copiilor, masa și toate activitățile se făceau în comun. Familiile aveau dreptul la viață personală după încheierea zilei de muncă, familia fiind monogamă.
Degania Alef și experiența generalului Moshe Dayan
În memoriile sale, un „kibbutzhnik” celebru, generalul Moshe Dayan (1915-1981), fost Ministru al Apărării și fost Ministru al Agriculturii în anii 60-70, crescut chiar în Degania Alef avea să spună că sovieticii au urât masiv ideea de kibbutz. Motivul: pentru că statul Israel după 1948 nu s-a amestecat deloc în viața acestora. Fiecare kibbutz plătea impozitul pe comunitate, nu pentru oamenii din comunitate.
Așadar, nu exista „planificare de stat”, nu exista „control de stat”. Avea să mai scrie că niciun comunist, nici chinez, nici vietnamez ori nord-coreean sau cubanez nu înțelegea de ce un inginer muncea cot la cot cu un tractorist în kibbutz.
Întrebat de asta, Moshe Dayan ar fi spus : „Trebuie să fii evreu ca să înțelegi de ce”!