Declarații halucinante ale lui Kelemen Hunor față de România! Să nu audă de MAREA UNIRE

Declarații halucinante ale lui Kelemen Hunor față de România! Să nu audă de MAREA UNIRE

Șeful comunității maghiare din România nu vrea să audă de Marea Unire. A respins participarea conaționalilor săi la centenarul Marii Uniri, afirmând că nimic nu s-a schimbat în mentalitatea popoarelor, românii se tem să nu rămână fără Ardeal, iar ungurii nu vor ca românii să le fure identitatea etnică.

Kelemen Hunor, președintele UDMR, a făcut niște afirmații șocante referitoare la România și la sărbătorirea celor 100 de ani de la Marea Unire, de anul viitor.

 

Hunor a declarat vineri că  etnicii maghiari nu vor sărbători, în 2018, centenarul Marii Uniri și că "această acceptare ar trebui să fie parte a înțelegerii și respectului reciproc".

 

”Este un fapt de notorietate că evaluarea anului 1918 nu s-a schimbat in ultimii 100 de ani în interiorul celor două comunități. Nici maghiarii nu gândesc altfel despre 1918 și despre cei 100 de ani și nici românii, iar această realitate nu se va prea schimba în lunile următoare, pâna în 2018. Sunt multe cauze care au condus la aceste evoluții, nu doresc acum să analizez aceste aspecte, această sarcină revine istoricilor și cercetătorilor științelor sociale.

 

Sunt sigur că dacă statul român în ultimii 100 de ani nu ar fi încercat în mod permanent și deschis să asimileze minoritățile și să lichideze orice ce nu este român, atunci generația de astăzi s-ar poziționa altfel față de acest subiect. Dar pentru că între cele două războaie mondiale și sub regimul Ceaușescu această intenție a fost una neechivocă, iar după 1989 deseori s-a putut sesiza acest scop neexprimat expres, este evident că se regenerează fricile: românilor le este frică că noi vrem să rupem Ardealul, iar maghiarii se tem că românii vor să ne ia identitatea etnica. Evident că aceste frici se ancoreaza in trecut și in viitor si nu vad posibilitatile prin care am putea sa schimbam ceva in mod fundamental", a declarat el pentru hotnews.

 

Președintele etnicilor maghiari in România afirmă că, în anul Centenarului, politicienii de la București nu au ce raporta, pentru că nu s-au schimbat prea multe față de acum 100 de ani.

 

"Nu vor putea sa spuna ca am construit 1800 de km de autostrada, am legat dupa 100 de ani regiunile istorice prin infrastructura. Nu putem sa raportam ca daca ne urcam astazi in tren in Bucuresti, vom ajunge la Blaj mai repede decat acum 100 de ani. Deci, din acest punct de vedere pentru mine este o mare intrebare ce poate sa prezinta statul roman , in afara faptului ca exista si dupa 100 de ani. In astfel de situatii exista tendinta sa sarbatoreasc cu tot felul de retorici nationaliste cei 100 de ani", a conchis Kelemen Hunor.

 

De asemenea, el a anunțat că UDMR va lansa la anul proiectul "O mie de ani în Ardeal, o sută în România", prin care să prezinte contribuțiile maghiarilor la evoluția Transilvaniei și a României.

Ne puteți urmări și pe Google News