Decizie radicală la Survivor România! Vedeta a fost dată afară imediat. A părăsit show-ul cu ochii în lacrimi
- Emma Cristescu
- 4 mai 2022, 13:46
Ediția din 3 mai de la Survivor România a venit la pachet cu multe momente emoționante, dar și cu o eliminare neașteptată. O concurentă din tribul Tigrilor a părăsit competiția, iar lacrimile nu au încetat să apară.
Trei concurenți din tribul Tigrilor erau la un pas să părăsească competiția de la PRO TV. Propuși pentru eliminare au fost Oana Ciocan, Mari Fica și TJ Miles. Cu toate astea, participanta care a părăsit emisiunea a fost Mari Fica. Telespectatorii au votat-o cel mai puțin.
Chiar dacă tânăra nu și-a făcut simțită prezența de la începutul concursului, aceasta a dovedit că este demnă să joace întâi pentru echipa Faimoșilor, apoi pentru cea a Tigrilor.
„Știam că o să vină, la un moment dat, și momentul acesta. Nu pot să spun decât că sunt extrem de recunoscătoare pentru ce s-a întâmplat aici. Am evoluat, sunt mult mai puternică. Am învățat lecții de la fiecare. I-am cunoscut pe toți, asta mă bucură cel mai mult. Mulțumesc pentru tot”, a fost prima reacție a lui Mari Fica, după ce a aflat că este eliminată.
După eliminare, tigrii au explicat și de ce nu mai au parte de victorii.
„Noi credem că am pierdut pentru că am început să ne gândim prea mult acasă, prea mult la sfârșitul concursului. Poate asta să ne cauzeze în subconștient și noi nu ne dăm seama.
Eu recunosc că mă gândesc mai des”, este explicația oferită de Alex Nedelcu.
Emoții uriașe la Survivor România
Concurenților le este din ce în ce mai dor de casă, iar producătorii încearcă să-i motiveze și să le ofere șansa să vorbească cu cei de acasă. Alex Delea a primit un apel de la mama sa, iar aceasta a reușit să-i aducă zâmbetul pe buze.
Mama lui Delea a spus: „Vulturi, sunteți cei mai șmecheri!”, iar concurentul nu a putut să nu își reamintească de ziua ei de naștere.
Ediția de pe 3 mai a venit cu scorul de 8 la 4. Vulturii au parte de victorii peste victorii de zile bune, iar moralul rivalilor este la pământ. Tigrii au pierdut jocul de imunitate în fața Vulturilor și în ediția din 2 mai, cu scorul de 10 la 6. Nominalizarea colegilor s-a dus către TJ Miles, considerat cel mai dificil de la Survivor România.