Decizie radicală la ANPC. Cum sunt afectați cetățenii români?

Decizie radicală la ANPC. Cum sunt afectați cetățenii români?sursa: arhivă EVZ

ANPC a luat decizia de a nu trimite probe în cadrul studiului european de evaluare a diferenţelor privind compoziţia produselor alimentare.

Pe considerentul neutralităţii în contextul preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE, ANPC a refuzat trimiterea de probe alimentare către UE, a declarat joi preşedintele ANPC, Marius Pîrvu, la prezentarea bilanţului activităţii Ministerului Economiei, potrivit Agerpres.

„A fost decizia noastră”, a declarat preşedintele ANPC, întrebat despre motivele pentru care România nu a participat la studiul european privind dublul standard alimentar, la care au participat 19 state europene şi ale cărui rezultate au fost publicate de Comisia Europeană la finalul lunii iunie.

„Când a existat acea solicitare, noi am preluat Preşedinţia. Am considerat că trebuie să fim neutri faţă de acest subiect. Prima etapă a fost numai studierea etichetei”, a adăugat Marius Pîrvu.

Ministrul Economiei, Niculae Bădălău, a declarat că nu a fost la curent cu faptul că ANPC a luat decizia de a nu trimite probe la studiul european privind dublul standard alimentar.

În ceea ce priveşte legislaţia europeană privind compoziţia produselor alimentare din UE, preşedintele ANPC a estimat că în cadrul viitoarei directive europene nu vor mai conta preferinţele consumatorului.

„Preferinţele consumatorului nu sunt luate în calcul în viitoarea directivă europeană”, a susţinut Marius Pîrvu.

Ne puteți urmări și pe Google News