Decizia instanței îi poate aduce lui Gigi Becali milioane de euro. Mari emoții pentru finanțatorul de la FCSB
- Nicolae Comănescu
- 6 august 2025, 13:54
Sursa foto: Arhiva EVZGigi Becali așteaptă cu mari emoții o decizie a instanței, care îi poate aduce o sumă importantă. Anul trecut, finanțatorul de la FCSB l-a vândut pe Florinel Coman (27 de ani), în Qatar, la formația Al-Gharafa. Și ar fi trebuit să primească suma de 5 milioane de euro. Dar cumpărătorul nu a făcut plata. Și a motivat că a fost păcălit de hackeri atunci când s-a efectuat tranzacția. Iar banii au ajuns într-un cont „fantomă”.
Becali a amers la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), iar acum așteaptă un verdict favorabil. Pentru că au existat întârziei, iar plata nu a fost făcută, el trebuie să primească de la clubul din Qatar 5 milioane de euro plus penalități de 1,4 milioane.
Gigi Becali așteaptă finalul procesului de la TAS
„Acum, în august, trebuie să se dea decizia în cazul lui Florinel Coman, până pe 31 august. FIFA a dat. Acum trebuie să dea TAS definitiv. Trebuie să iau 6 milioane și vreo 400.000 de euro. Că sunt și penalizările și dobânzile la zi”, a anunțat finanțatorul „roș-albaștrilor”.

Gigi Becali / sursa foto: captură video
Anul trecut, latifundiarul din Pipera spunea că nu crede explicațiile date de cei din Qatar, păcăliți de hackeri. „Ei zic că au dat banii, dar au fost păcăliți și au virat banii în Vietnam. Nu am primit banii pe Florinel Coman. Ei ne-au spus că au trimis banii, însă i-au trimis în Vietnam. Ei așa au zis. Nouă trebuie să ne plătească șase milioane acum, i-am reclamat la FIFA. A mai fost ceva cu echipa asta, cu Keșeru. Noi le-am trimis contul, îl aveau, sunt date electronice. Ei ne-au spus că le-am trimis factură, dar niște hackeri au spart mail-urile și le-au trimis alt număr de cont... Vrăjeală!”, afirma Gigi la vremea respectivă.
În ceea ce-l privește pe Florinel Coman, mijlocașul a intrat în anonimat după ce a plecat de la FCSB. După ce a jucat într-un campionat invizibil, cel al Qatarului, a fost împrumutat în acest an la Cagliari, în Serie A. Nu s-a acomodat. A marcat la debut, apoi a mai apărut sporadic în echipa sarzilor. În acest moment își caută echipă.