Decizia finală a USR în privința lui Lasconi. Care e statului acesteia în partid
- Andrei Pospai
- 14 aprilie 2025, 13:23
Elena Lasconi, USR. Sursa foto: FacebookVicepreședintele USR, Radu Mihaiu, a respins ferm speculațiile conform cărora Dominic Fritz, prim-vicepreședintele partidului, ar urma să o înlocuiască pe Elena Lasconi la conducerea formațiunii.
Aceste zvonuri au apărut după ce Fritz a fost desemnat să semneze o decizie a Biroului Național al USR, în absența președintei partidului.
"Infirm că Dominic Fritz ar urma să o înlocuiască pe Elena Lasconi la conducerea USR. A fost o ședință în care s-au operaționalizat niște lucruri, iar semnarea deciziei de către Dominic este doar o formalitate", a declarat Radu Mihaiu.
Mihaiu a subliniat că Elena Lasconi rămâne președinta partidului, iar semnarea deciziei de către Fritz a fost necesară doar pentru a oficializa hotărârile luate în cadrul ședinței.
Deciziile Biroului Național al USR
În cadrul ședinței Biroului Național, s-a decis, în conformitate cu statutul partidului, să fie împuternicit secretarul general pentru gestionarea contractelor partidului. Această măsură are scopul de a asigura buna funcționare a partidului și de a permite desfășurarea activităților curente.
"Pentru a asigura buna funcționare și continuarea activității USR în condiții statutare, Biroul Național l-a mandatat pe secretarul general să preia responsabilitatea gestionării tuturor contractelor încheiate de USR", se arată în comunicatul USR.
Decizia a fost luată cu unanimitatea celor prezenți și vizează atât contractele de campanie, cât și alte angajamente administrative ale partidului.

Primarul Dominic Fritz. Sursa foto: facebook
Lasconi, fără spirjinul partidului
Aceste măsuri vin în contextul în care, săptămâna trecută, USR a decis să îi retragă sprijinul Elenei Lasconi pentru candidatura la prezidențiale, optând să-l susțină pe Nicușor Dan.
Această schimbare a generat speculații privind o posibilă schimbare la conducerea partidului, însă Radu Mihaiu a clarificat că Lasconi rămâne președinta USR.
"Astăzi a avut loc o ședință de Birou Național, în care Elena Lasconi nu a participat. Decizia luată a fost semnată de Dominic Fritz, care este prim-vicepreședinte, dar acest lucru nu schimbă statutul Elenei Lasconi ca președintă a partidului", a afirmat Radu Mihaiu.
Conform deciziei Biroului Național, secretarul general al USR va avea mandatul de a semna și administra contractele încheiate de partid, de a lua măsuri necesare pentru executarea contractelor cu terți și de a eficientiza activitatea partidului printr-o gestionare mai clară a resurselor.
”Pentru a asigura buna funcţionare şi continuarea activităţii USR în condiţii statutare, Biroul Naţional l-a mandatat pe secretarul general să preia responsabilitatea gestionării tuturor contractelor încheiate de USR”, anunţă formaţiunea.