De rușine, un român dotează secțiile de Poliție

De rușine, un român dotează secțiile de Poliție

Caz fără precedent în Poliția Română. Un bucureștean s-a hotărât să doteze mai multe secții de poliție, din București, după ce i-a fost rușine să completeze un formular de cazier judiciar și i-a întrebat pe agenți dacă pot lucra în asemenea condiții. Dotările vor ajunge la secțiile din sectorul 1 și 6.

Pe pagina de Facebook a sindicatului „Diamantul” sunt prezentate imagini alături de un text în care se arată că, sâmbătă, a fost adus primul transport la secția 25 și la SIC Sector 6. Luni, urmează și al doilea pentru secțiile 20, 21 și 22, iar „partenerul” a promis că va extinde proiectul la nivel național.

„A fost de ajuns că un cetățean cu suflet mare să între într-o secție de poliție și să îi fie rușine să completeze un formular de cazier judiciar,totodată să întrebe dacă polițiștii pot lucra în asemenea condiții! La nivelul secțiilor din sectorul 1 și 6 urmează să fie redistribuit mobilier printr-un contract de sponsorizare, sponsor care din respect pentru noi polițiștii a dorit să rămână anonim.

Azi, a fost adus primul transport de mobilier la secția 25 unde au avut prioritate la distribuirea mobilierului Biroul Ordine Publică, Biroul Judiciar dar și SIC Sector 6, mobilier format din dulapuri pentru dosare, birouri, scaune, noptiere, mese etc. Membrii Sindicatului Diamantul dar și alți colegi au fost extrem de mulțumiți de activitatea noastră. Urmează și al doilea transport de mobilier luni pentru secțiile 20, 21 și 22.

În 2020 promisiunea partenerului nostru este că proiectul meu se va extinde și la nivel național. Vreau doar să mulțumesc tuturor celor care au crezut în mine și în Tudose Mihai Iulian, Președintele SPR Diamantul Sector 1” a precizat Reluț Bobeica președintele SPRD Sector 6.

Ne puteți urmări și pe Google News