Patriarhia Română. Sursa foto: flickr.com
Din cuprinsul articolului
La aniversarea a 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, istoricul Dorin Stănescu a vorbit despre parcursul complex care a dus la această realizare majoră.
Contextul istoric și etapele obținerii autocefaliei
El a explicat că „există două etape și ambele sunt legate de prefacerile pe care societatea românească le cunoaște începând cu a doua jumătate a secolului XIX.”
Prima etapă începe cu Unirea Principatelor din 1859 și reformele inițiate de Alexandru Ioan Cuza, iar cea de-a doua debutează odată cu urcarea pe tron a lui Carol I în 1866.
După ani de reforme interne și eforturi diplomatice, recunoașterea oficială a autocefaliei a fost obținută pe 25 aprilie 1885, odată cu emiterea Tomosului Patriarhal de către Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol. Potrivit istoricului, „termenul de autocefalie provine din limba greacă ...desemnează independența unei Biserici”.
Reformele lui Cuza și rolul lui Carol I
În perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza s-au pus bazele pentru procesul de emancipare bisericească, Cuza declarând în 1864 că „Biserica Ortodoxă Română este și rămâne independentă de orice autoritate bisericească străină întru tot ce privește organizarea și disciplina”.
Deși Patriarhia de la Constantinopol a respins inițial această încercare, primul pas fusese făcut. Cuza a fost urmat de Carol I, care a susținut activ demersurile pentru autocefalie.
„Meritele domnitorului și, ulterior, regelui Carol I în obținerea acestui statut de Biserică autocefală [...] au fost considerabile”, a declarat Dorin Stănescu, amintind de implicarea directă a acestuia în dialogul cu Patriarhia și în susținerea diplomatică a cauzei românești.
În 1882 a avut loc și „Sfințirea Marelui Mir”, un gest de afirmare a independenței bisericești care a generat reacții din partea Constantinopolului.
Alexandru Ioan Cuza. Sursa foto: Arhivă EVZ
Ofensiva diplomatică și recunoașterea oficială
Ultima etapă, între 1883 și 1885, a fost marcată de o ofensivă diplomatică susținută de stat și Biserică, în frunte cu ambasadorul Petru Mavrogheni. Acesta a purtat negocieri directe cu Patriarhul Ecumenic, susținând că „toate statele ortodoxe care sunt independente [...] aveau dreptul la autocefalie”.
Pe 25 aprilie 1885, Patriarhia Ecumenică a emis Tomosul prin care recunoștea autocefalia BOR, declarând: „Cererea aceasta primind-o cu plăcere ca rațională, dreaptă și corespunzătoare cu așezămintele bisericești [...] binecuvântăm pe Preasfânta Biserică a României recunoscând-o autocefală întru toate de sine administrată”.
Acest moment a deschis calea către următoarea mare realizare: ridicarea BOR la rangul de patriarhie în 1925, ceea ce, în cuvintele lui Dorin Stănescu, „a fost un pas necesar, care într-un final a condus la un vis împlinit”, potrivit basilica.
