Televizorul te poate ucide! Rezultatele șocante ale unui studiu științific
- Adrian Dumitru
- 4 iulie 2019, 20:34
Petrecerea a patru ore sau mai mult în fața televizorului poate deveni periculos pentru sănătatea ta. Cercetători de la Colegiul Vagelos al Medicilor si Chirurgilor din cadrul Universității Columbia au demonstrat acest lucru printr-un studiu pe circa 3.500 de oameni.
Potrivit studiului statul la televizor timp de 4 ore sau chiar mai mult crește riscul cu 50% de a dezvolta, în timp, boli cardiovasculare, informează sciencedaily. Cercetarea subliniază însă că nu toate tipurile de stat jos sunt la fel de sănătoase și dă exemplu slujbele care presupun statul jos, pe scaun, la un birou.
În cei circa 8 ani și jumătate, cei 3.592 de participanți la studiu, toți afro-americani (aceștia prezintă un risc mai mare de boli cardiace decât albii), care trăiesc în Jackson, Mississippi, au raportat cât timp petrec în mod obișnuit stând jos în timp ce se uită la televizor și cât stau jos la muncă. Au mai precizat și cât timp au petrecut făcând sport.
Cercetătorii au observat că participanții care au înregistrat cele mai multe ore de vizionare la televizor - 4 ore sau mai multe pe zi - au avut un risc de 50% mai mare de boli cardiovasculare și de deces timpuriu față de cei care s-au uitat mai puțin la TV - mai puțin de 2 ore pe zi.
O altă constatare a fost că aceia care au stat jos mai mult la locul de muncă au prezentat aceleași riscuri cardiace pentru sănătate ca și aceia cei care au stat jos mai puțin.
Însă, lucrurile se schimbă total când oamenii fac mișcare. Cercetătorii au sesizat că activitatea fizică moderată până la cea intensă - mersul pe jos sau aerobicul - a redus riscul de infarct miocardic, accident vascular cerebral sau deces. Nu s-a observat niciun risc crescut de infarct miocardic, accident vascular cerebral sau deces la persoanele care s-au uitat la TV pentru 4 ore sau mai mult pe zi și au făcut sport 150 de minute sau mai mult în fiecare săptămână.
Unul dintre autorii studiului, Keith M. Diaz, profesor asistent de Medicină Comportamentală la Colegiul Vagelos din cadrul Universității Columbia, asocia într-un studiu mai vechi statul jos timp de ore bune cu o sănătate precară. Specialistul mai amintea că asocierea dintre o masă copioasă urmată de așezarea pe o canapea la televizor pentru câteva ore bune ar fi foarte dăunătoare.
"Este nevoie de mai multe cercetări, dar este posibil ca doar o scurtă pauză de la timpul TV și o plimbare să fie suficientă pentru a compensa (...). Aproape orice tip de exercițiu care te face să respiri mai greu și inima ta să bată mai repede poate fi benefic", opina Diaz, citat de sciencedaily. Acesta și-a propus să examineze motivele pentru care uitatul la televizor cu orele poate fi cel mai dăunător comportament sedentar, iar dacă luarea cinei în acel interval și revenirea la TV după masă ar juca vreun rol.