De ce Gheorghe Vlădan, autorul masacrului de la Perla, nu poate fi eliberat
- Cristi Buș
- 13 mai 2025, 12:36
Criminalul de la Perla. Sursa foto. Captura video- A patra cerere de eliberare condiționată, respinsă definitiv
- Masacrul de la Perla – una dintre cele mai șocante crime din ultimii 20 de ani
- Instanța: „Nu a fost atins scopul pedepsei”
- Tribunalul Ilfov confirmă decizia și respinge apelul
- Statutul lui Gheorghe Vlădan în detenție: recompense, dar și rezerve
Gheorghe Vlădan, fostul polițist condamnat pentru masacrul de la coaforul Perla, a primit din nou refuz la cererea de eliberare condiționată. Judecătorii au motivat decizia prin lipsa reeducării și riscurile asupra încrederii publice în justiție.
A patra cerere de eliberare condiționată, respinsă definitiv
Judecătoria Sectorului 4 din București a respins pentru a patra oară cererea de eliberare condiționată formulată de Gheorghe Vlădan, fostul agent MAI condamnat pentru dublul asasinat comis în martie 2012 la salonul de înfrumusețare „Perla”.
Instanța a considerat că, în ciuda bunului comportament în penitenciar, deținutul nu a dovedit o reeducare autentică. Magistrații au subliniat că perioada executată până în prezent nu este suficientă pentru a-și fi atins scopul pedepsei, care include atât sancțiunea represivă, cât și cea preventivă.
Masacrul de la Perla – una dintre cele mai șocante crime din ultimii 20 de ani
Pe 5 martie 2012, Gheorghe Vlădan, la acea vreme agent în cadrul MAI, a pătruns înarmat într-un coafor situat în zona Perla din București, unde lucra soția sa. Fără a ezita, acesta a deschis focul asupra persoanelor aflate în incintă.
Două femei și-au pierdut viața în urma atacului. Iar alte șase persoane au fost grav rănite. Incidentul a produs un val de indignare publică. A declanșat ample dezbateri privind controlul armelor, verificările psihologice în rândul personalului MAI și siguranța în instituții publice și spații comerciale.
Vlădan a fost condamnat inițial la închisoare pe viață. După ce a împlinit vârsta de 60 de ani, pedeapsa i-a fost comutată, conform prevederilor legale, la 25 de ani de închisoare.
Instanța: „Nu a fost atins scopul pedepsei”
În hotărârea pronunțată recent, Judecătoria Sectorului 4 a menționat explicit motivele pentru care cererea de eliberare nu poate fi acceptată.
„Comportamentul deținutului, deși recompensat de 75 de ori și sancționat o singură dată, nu indică o reeducare completă. Nu poate fi vorba despre o transformare morală care să justifice reintegrarea în societate”, au precizat magistrații în motivare.
Judecătorii au considerat că o eventuală eliberare ar trimite „un semnal greșit în societate”. Și ar submina funcția de exemplaritate a pedepsei penale. Totodată, instanța a reamintit că reintegrarea unui individ condamnat pentru o faptă cu grad ridicat de pericol social presupune îndeplinirea unor criterii clare și obiective. Care, în acest caz, nu sunt îndeplinite.
Tribunalul Ilfov confirmă decizia și respinge apelul
După ce cererea i-a fost respinsă în primă instanță, Gheorghe Vlădan a formulat apel la Tribunalul Ilfov. Instanța a menținut hotărârea și a declarat cererea ca fiind nefondată. În plus, fostul polițist a fost obligat să achite 200 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit deciziei definitive, Gheorghe Vlădan va putea depune o nouă cerere de eliberare condiționată abia peste cinci luni, termen calculat în funcție de durata pedepsei și comportamentul său în penitenciar.
Statutul lui Gheorghe Vlădan în detenție: recompense, dar și rezerve
Documentele prezentate în dosar arată că Gheorghe Vlădan a fost recompensat de 75 de ori. Cele mai multe pentru buna purtare și implicarea în activitățile din penitenciar. A fost sancționat o singură dată. Dar fapta nu a avut caracter grav. Cu toate acestea, instanța a notat că aceste aspecte nu sunt suficiente pentru a demonstra schimbarea profundă a deținutului.
„Activitatea de reeducare presupune nu doar respectarea regulilor interne ale penitenciarului. Ci și asumarea deplină a responsabilității pentru fapta comisă și manifestarea unor semne clare de remușcare”, se arată în motivarea judecătorilor, potrivit Gândul.