De ce a refuzat Maia Sandu ca Viktor Orban să-i pupe mâna. Video

De ce a refuzat Maia Sandu ca Viktor Orban să-i pupe mâna. VideoSursa: Captura video

Bulboaca, mica localitate de lângă Chişinău, a găzduit elita Europei. Liderii Uniunii Europene, preşedinţi şi premieri au analizat felul în care pot întări sprijinul pentru Republica Moldova şi Ucraina. Printre invitați a fost şi premierul maghiar Viktor Orban, care a avut parte de un moment jenant.

Republica Moldova a fost pentru o zi inima Europei democratice, unde aproape 50 de lideri au discutat despre noi modalităţi de susţinere a celor două ţări. La summitul Comunităţii Politice Europene a fost prezent, printre alţii, şi premierul maghiar Viktor Orban, iar întâlnirea cu Maia Sandu nu a fost una prietenoasă, fiind pus într-o situaţie jenantă. Motivul ar fi unul plauzibil, este ştiut faptul că premierul maghiar este un apropiat al lui Vladimir Putin.

Orbán Viktor a avut intenția ca să-i pupe mâna președintei Maia Sandu

Maia Sandu a fost în centrul atenției, chiar dacă cei mai importanți președinți sau premieri din Europa s-au aflat pe teritoriul țării. Aceasta i-a așteptat pe covorul roșu pe toți reprezentanții țărilor europene care au participat la summit-ul Comunității Politice Europene. Dacă Volodimir Zelenski şi Emmanuel Macron au dat doar mâna cu Maia Sandu, premierul Ungariei, Viktor Orban, a vrut să-i sărute mâna, din nefericire pentru el. Momentul a fost reglemente stânjenitor, după cum se poate remarca din imaginile de mai jos.

Giorgia Meloni, sărutată pasional pe gât de premierul Albaniei

Un alt moment inedit i-a avut în prim plan pe premierul Albaniei, Edi Rama și șefa Cabinetului de miniștri italian, Giorgia Meloni. Venind de la spate, Edi Rama a luat-o de gât pe Giorgia Meloni și a pupat-o de față cu toți liderii europeni prezenți în Republica Moldova.

Jurnaliștii de la Corriere della Sera au scris referitor la gestul premierului albanez: „Salutul afectuos (și flagrant) al premierului albanez Rama către Meloni”.

Klaus Iohannis nu a renunțat la celebrii ochelari de soare, model inspirat din filmul Top Gun

Apariţia președintelui Klaus Iohannis, cu ochelari de soare model inspirat din filmul Top Gun, a făcut furori atunci când a efectuat o vizită la Centrul Administrativ „Mihail Kogălniceanu”, unde a avut o întrevedere cu președintele Comitetului Militar al Alianței Nord-Atlantice, generalul Petr Pavel. Ținuta în care a apărut președintele Klaus Iohannis la Mihail Kogălniceanu a atras atenția internauților. Aceștia au făcut paralela cu actorul Tom Cruise în filmul Top Gun.

Volodimir Zelenschi a fost primul oaspete al Summitului Comunității Politice Europene 2023. El a fost întâmpinat la castelul Mimi de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, iar ținuta sa a fost la fel ca în alte apariții publice sau vizite de stat pe care le-a făcut din clipa când a început războiul.

Mai trebuie menționat faptul că inclusiv în vizitata de la Casa Albă, a venit îmbrăcat în ținuta care l-a consacrat deja: pantaloni kaki, bocanci şi tricou în ton cu pantalonii. La summitul Comunității Politice Europene, președintele Zelenski a venit îmbrăcat la fel.