Davos 2024. Bogaţii lumii se întâlnesc în Elveţia. Temele principale: Ucraina, Gaza și AI
- Antonia Hendrik
- 14 ianuarie 2024, 17:40
Davos 2024. Întâlnirea anuală de la Davos între bogaţii lumii are loc pe fondul războaielor din Gaza şi Ucraina, dar şi pe fondul temerilor cu privire la inteligenţa artificală.
Davos 2024. Bogaţii lumii se întâlnesc în Elveţia, în idilica staţiune montană Davos, în cadrul Forului Economic Mondial (WEF) care are loc în fiecare an. Peste 2.800 de participanţi vor lua parte la evenimentul care ţine cinci zile. Startul se va da pe 15 ianuarie. De asemenea, vor participa mai bine de 60 de şefi de stat şi de guvern.
Davos 2024. Bogaţii lumii se întâlnesc în Elveţia
Evenimentul se desfăşoară într-un moment în care omenirea asistă la războaiele din Gaza şi Ucraina. La progresul fabulos al inteligenţei artificiale (AI), care provoacă atât bucurie cât şi îngrijorare. Vor aborda despre o posibilă catastrofală criză a datoriilor în toiul unei încetiniri a economiei.
„Tema este un răspuns direct la erodarea încrederii, care a devenit evidentă în societăţi şi între naţiuni”, a declarat managerul WEF, Mirek Dusek.
Ucraina a continuat să îşi promoveze formula sa de pace pentru a pune capăt a aproape doi ani de război cu Rusia, la o întâlnire a consilierilor de securitate naţională din întreaga lume, duminică, la Davos.
Davos 2024. Bogaţii lumii se întâlnesc în Elveţia.. Sursa foto: Pixabay
Liderii importanţi care se vor afla la Davos
Între liderii politici de top care vor participa la reuniune se numără preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi premierul chinez Li Qiang. De asemenea, noul preşedinte al Argentinei, Javier Milei, este aşteptat să ia parte la reuniune.
SUA vor fi reprezentate de secretarul de stat Antony Blinken. El va fi însoţit de factori-cheie în războiul din Gaza, inclusiv preşedintele Israelului, Isaac Herzog, şi şeful guvernului din Qatar, Mohammed Bin Abdulrahman Al Thani, pentru a discuta căile de depăşire a conflictului din Gaza şi evitarea unei escaladări, de care mulţi se tem.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care urmează să se adreseze Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos mai târziu în cursul săptămânii, nu a participat la sesiunea de dimineaţă, de deschidere.
Davos 2024. Bogaţii lumii se întâlnesc în Elveţia. Sursa foto. Pixabay
În fruntea agendei se va afla războiul din Ucraina
Davos 2024. Preşedintele Volodimir Zelenski este aşteptat să sosească în persoană la Davos, pentru a cere ajutoare pentru ţara sa, în contextul în care aliaţii de frunte SUA şi UE se luptă pentru a debloca miliardele de care Kievul are nevoie vitală.
Zelenski a fost reprezentat de şeful său de cabinet, Andri Iermak, la discuţiile de duminică, la care au participat şi reprezentantul special al SUA pentru redresarea economică a Ucrainei, Penny Pritzker, precum şi James O'Brien, secretarul de stat adjunct al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice.
Consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan şi secretarul de stat Antony Blinken sunt aşteptaţi să se adreseze WEF, care începe oficial luni seară.
Elveţia, care a găzduit reprezentanţii NSA (Agenţiei Naţionale pentru Securitate a SUA), a declarat că discuţiile de pace din Ucraina au ca scop finalizarea principiilor ”pentru o pace durabilă şi justă în Ucraina”, la nivelul consilierilor de securitate naţională.
Principiile, a spus Elveţia într-o declaraţie de săptămâna trecută, ar trebui să formeze baza pentru următoarele etape ale procesului de pace.
Elveţia. Davos. Sursa foto: Pixabay
Davos 2024. Inteligenţa Artificială dă bătăi de cap liderilor lumii
Revoluţia inteligenţei artificiale, care facilitează o sumedenie de oportunităţi dar dă bătăi mari de cap legiuitorilor, este o temă majoră în acest an la WEF, care va găzdui numeroase simpozioane dedicate acestui subiect.
Studiul anual de risc publicat miercuri de WEF plasează dezinformarea prin intermediul AI în fruntea listei marilor ameninţări în următorii doi ani.
În studiu se avertizează că legătura între informaţiile falsificate şi neliniştile sociale va ajunge în prim-plan anul acesta, când în economii majore cum ar fi SUA, UE sau India vor avea loc alegeri.