David, cel mai important membru al familiei Măruţă

David, cel mai important membru al familiei Măruţă

Cele două vedete Pro TV, Andra şi Cătălin Măruţă, au devenit ieri pentru prima dată părinţi. Atât familia, cât şi prietenii şi colegii din showbiz s-au aflat alături de ei.

Pentru Cătălin Măruţă şi Andra ziua de 16 martie a fost, cu siguranţă, una dintre cele mai frumoase din viaţa lor: au devenit părinţi. În jurul orei 10.30, la Maternitatea "Regina Maria", din Capitală, sub supravegherea profesorului doctor Nicolae Poiană, Andra l-a adus pe lume pe David, un băieţel zdravăn de 3,760 kg şi 54 de centimetri, care aprimit nota 10 la naştere. "Este una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea", a spus Cătălin Măruţă, imediat ce a auzit ţipătul copilului. "Nu am crezut niciodată că pot exista astfel de sentimente, că poţi simţi o bucurie atât de mare. Este un sentiment de nedescris", a continuat vedeta.

Pe holurile spitalului, alături de Cătălin, au fost prezenţi atât părinţii săi şi ai Andrei, cât şi o echipă Pro TV, care a suprins fiecare moment plin de emoţie.

Bucurie în direct

Aseară, la emisiunea "Happy Hour", difuzată pe Pro TV, de la ora 17.45, Măruţă a avut parte de tot felul de surprize. Trupa Zero şi Veveriţele au ales drept costumaţie body-ul de copii, la care s-a adăugat pampersul, boneţica şi suzeta. În plus, ei i-au făcut cadou moderatorului emisiunii un trenuleţ plin cu flori.

Andra a intrat şi ea în direct prin telefon, spunând că se simte bine şi că le mulţumeşte tuturor pentru mesaje şi încurajări, la finalul conversaţiei adăugând: "Cătălin, după ce se termină emisiunea, să nu mai stai să pierzi vremea pe acolo, te aştept aici". Lucru pe care prezentatorul "Happy Hour" oricum avea de gând să-l facă, după cum declarase chiar el pentru EVZ: "Diseară, imediat după emisiune, voi merge direct la spital să o văd pe Andra şi pe băieţelul nostru. Îmi doresc să fiu cât mai mult timp alături de ei".

Surpriza cea mare a fost atunci când în platou au venit numeroşi părinţi din showbiz, împreună cu micuţii lor, printre care Cristina Spătar, Wilmark, Ana Maria Prodan, Octavian Strunilă sau Mihaela Cernea. Fiecare dintre ei i-a dat câteva sfaturi proaspătului tătic. Întrebată de Măruţă care sunt secretele îngrijirii unui băiat, Adriana Bahmuţeanu i-a explicat că nu e ea în măsură să-i spună asta, cel mai bine ar fi să vorbească cu Silviu Prigoană.

Jean de la Craiova, Viorica de la Clejani, Petrică Mâţu Stoian şi Ionela Prodan au încântat publicul şi invitaţii cu câteva cântece de sărbătoare şi de leagăn, însă toate în variantă scurtată, "restul la botez, pe bani", au spus ei cu umor.

În câteva zile, Cătălin Măruţă îşi va lua familia acasă, unde toate sunt pregătite pentru întâmpinarea noului membru al familiei. Camera bebeluşului, după cum şi-a dorit Andra, "e ca în filme", iar tânăra mămică va fi secondată de bunicii micuţului.

Andra nu-şi neglijează rolul de jurat

Iar dacă fanii îşi fac probleme că Andra va lipsi pentru mult timp din showbiz, se înşală. Cântăreaţa speră ca în câteva săptămâni să revină în juriul de la "Românii au talent", şi în primele luni în care va sta cu bebeluşul va face şi nişte înregistrări în studio. "Vreau să-mi urmez cariera şi vreau ca acest copil să fie mândru de mămica lui", conchide Andra.