Când vor fi revizuite deciziile recalculate greșit. Daniel Baciu recunoaște că sunt erori
- Antonia Hendrik
- 22 august 2024, 19:24
Daniel Baciu, președintele Case Naționale de Pensii, a recunoscut că au existat erori umane atunci când datele din dosare au fost digitalizate, iar ceste greșeli vor fi îndreptate.
Daniel Baciu: Orice greșeală va fi remediată
Daniel Baciu a anunțat că până în prezent, au fost depuse de către pensionari în jur de 11.500 de reclamații. În urma analizelor a reieșit că „în cazul a 1.090 de reclamații au existat erori, iar aceste decizii vor fi revizuite”.
Președintele Case Naționale de Pensii a mai subliniat faptul că în urma analizei, „principalele erori au apărut în urma introducerii în mod eronat a datelor de către operatori în momentul în care s-a făcut trecerea la format electronic”.
Daniel Baciu a mai explicat că principalele erori au fost întâlnite la dosarele mai complexe. Se referă la zecile de recalculări, în cazul unora care chiar dacă au ieșit la pensie, au continuat să lucreze. Este categoria, mai spune Baciu, care a depus în fiecare an cereri de recalculare, iar la unele dosare s-au găsit între 20 și 30 de recalculări.
Un pensionar a reclamat că a primit mai mult decât trebuia
Președintele Case Naționale de Pensii a spus că a existat un pensionar care a reclamat că a primit mai mult decât trebuia. Este vorba despre un pensionar din Galați, care în urma recalculării arăta a primit cu 100 de lei mai mult.
Daniel Baciu a mai făcut un anunț foarte important, și anume că începând din luna septembrie deciziile greșite vor fi revizuite. Deocamdată, mai spune șeful Casei de Pensii, „procentul este de 0,024%”.
Daniel Baciu nu a precizat data la care pensionarii vor primi deciziile corecte
De asemenea, recunoaște că deciziile au fost făcute „în ideea de a fi corecte”, iar scuza ar „nivelul la care s-a lucrat în ultima perioadă, iar colegii mei sunt oameni”, iar „orice greșeală va fi remediată”, a concluzionat Daniel Baciu.
Danile Baciu a fost întrebat când vor primi deciziile corecte. Președintele Casei de Pensii nu a știut exact să spună o data exactă la care deciziile recalculate corect vor ajunge la pensionari. Baciu a mai precizat în conferința de presă că în luna septembrie cuantumul pensiei va la fel cel din luna august.