Dani Oțil, executat silit. Mobila i-a fost scoasă la vânzare

Dani Oțil, executat silit. Mobila i-a fost scoasă la vânzareDani Oțil. Sursa foto: Youtube

Dani Oțil, matinalul de la Antena 1, a investit într-o cafenea situată într-o zonă exclusivistă din Parcul Herăstrău, în apropierea renumitului Restaurant Pescăruș. Deși afacerea părea promițătoare, având deja un restaurant de succes în spate, afacerea din parc ar fi o provocare dificilă din punct de vedere financiar.

Dani Oțil, cafeneaua de fițe a fost ridicată pe o structură veche

Cafeneaua deținută de prezentatorul TV din Parcul Herăstrău, a stârnit controverse în 2022 printre activiștii de mediu, prezentatorul fiind criticat pentru amplasarea cafenelei într-o zonă protejată a parcului. Pe lângă acestea, cafeneua a fost ridicată pe o structură veche și abandonată, care anterior a funcționat ca toaletă publică.

Rezultatele financiare ale cafenelei lui Dani Oțil - pierderi semnificative în ultimul an

Impresso Lounge

Sursă Foto: Impresso Lounge Facebook

Deși inaugurarea localului a atras numeroase personalități și a beneficiat de o promovare intensă, situația financiară a firmei Impresso Lounge SRL, care administrează cafeneaua, arată pentru ultimul an un profit inexistent și pierderi considerabile pentru Dani Oțil și partenerii săi. Dup aproximativ trei ani de activitate, cafeneaua are datorii ce depășesc suma de 1,6 milioane de lei, sumă de peste opt ori mai mare decât veniturile înregistrate în 2024, care au fost de 193.000 de lei. În prezent, conturile companiei mai dețin doar 24.000 de lei, o sumă insuficientă pentru a acoperi o parte semnificativă a obligațiilor financiare, conform Cancan.

Cafeneaua, aproape de faliment

Pe 26 iunie 2025 era programată o întâlnire cu creditorii pentru a decide soarta cafenelei, inclusiv desemnarea firmei care să evalueze și să valorifice bunurile, cum ar fi mobilierul, echipamentul și alte active ce ar putea fi vândute. Însă, din cauza lipsei de prezență a creditorilor, cvorumul nu a fost întrunit, iar lichidatorul judiciar nu a putut adopta nicio decizie oficială. În aceste condiții, procedura de faliment a cafenelei rămâne blocată, iar viitorul afacerii este nesigur.

Situația financiară dificilă este atât de serioasă încât lichidatorul va fi nevoit să scoată la vânzare toate bunurile din locație, de la mobilerul de lux, până la echipamentele de cafea, în încercarea de a recupera, pe cât posibil, datoriile restante, inclusiv obligațiile fiscale către ANAF.

Ne puteți urmări și pe Google News