Dăncilă și Paleologu, la BEC. Câți candidați vom avea la prezidențiale

Dăncilă și Paleologu, la BEC. Câți candidați vom avea la prezidențiale

Prezidențiabila PSD, premierul Viorica Dăncilă, își va depune astăzi candidatura la Biroul Electoral Central de la ora 12:00.

Candidatul PMP pentru prezidențiale, Theodor Paleologu, își va depune tot astăzi candidatura la BEC, doar că de la ora 17:00.

Klaus Iohannis și Dan Barna, prezidențiabilii PNL și USR, vor finaliza procedurile birocratice pentru a se înscrie în lupta pentru Cotroceni vineri, pe 20 septembrie.

Liderul UDRM, Kelemen Hunor, a optat să finalizeze același demers sâmbătă, la fel ca propunerea partidelor Pro România și ALDE pentru prima funcție în stat, fostul europarlamentar Mircea Diaconu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din acest punct de vedere, președintele Dreptei Liberale, Viorel Cataramă, le-a luat-o înainte competitorilor săi. El a anunțat că a strâns peste 230.000 de semnături, miercuri, când a ajuns la BEC pentru a-și înregistra intenția de a intra în cursa pentru Cotroceni.

Duminică, 22 septembrie, este termenul-limită pentru înscrierea candidaților la scrutinul prezidențial de pe 10 noiembrie. Startul campaniei electorale va avea loc oficial pe data de 12 octombrie.