Dăncilă merge cu legile justiției la Bruxelles: „Dezinformarea e vizibilă cu ochiul liber”

Dăncilă merge cu legile justiției la Bruxelles: „Dezinformarea e vizibilă cu ochiul liber”

Premierul Viorica Dăncilă se va întâlni la Bruxelles, pe 20-21 februarie, cu președintele Parlamentului European, Antonio Tajani și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, motivul deplasării fiind explicarea intențiilor majorității guvernamentale de modificare a legilor justiției.

Dăncilă a spus luni, la sediul PSD, că a fost europarlamentar şi ştie că anumiţi oameni "dezinformează" la Bruxelles cu privire la modificarea legilor justiției.

"Acolo este o problemă care este vizibilă cu ochiul liber. Am fost europarlamentar nouă ani de zile, ştiu că sunt anumiţi oameni care dezinformează. Pentru mine, cel mai neplăcut lucru - un lucru pe care l-am menţionat şi atunci când îmi desfăşuram activitatea ca şi europarlamentar - este faptul că ducem de fiecare dată România ca să fie în discuţia celorlalte state membre, ceea ce nu fac ceilalţi", a spus Dăncilă.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat săptămâna trecută, după o dezbatere la Strasbourg pe tema justiției din România, că discuțiile au fost politizate. 

„(...) toate întrevederile pe care le-am avut au fost nici mai mult, nici mai puţin de nouă întrevederi. Este adevărat faptul că am încercat, eu cred că am şi reuşit, să subliniez, să arăt faptul că nu e nicio legătură între legile justiţiei şi Codul penal, procedură penală, alte legi. La un moment dat am avut convingerea că dânşii ştiu, dar numai că nu vor să facă această distincţie, pentru că altcumva ar fi rămas fără obiect toată dezbaterea. Dumneavoastră aţi văzut că începeau să vorbească de legile justiţiei şi aluneca discursul, după primele cuvinte, la corupţie, la ameninţările statului de drept şi aşa mai departe. Aţi observat că şi eu şi distinşii europarlamentari de fiecare dată am subliniat nevoia de argumente şi nu unor enunţuri aşa generale, se încalcă independenţa, se încalcă statul de drept, se ameninţă statul de drept. Am cerut, cer în continuare ca să se aducă argumente, contraargumente, să se sublinieze care articol anume încalcă sau ameninţă democraţia în România (...) Au fost discursuri absolut politicianiste sub pretextul unei dezbateri juridice a legilor justiţiei", a spus ministrul, vinerea trecută, la Antena 3.