Dăncilă, adevărul despre tensiunile din PSD. Se urmărește denigrarea premierului?

Dăncilă, adevărul despre tensiunile din PSD. Se urmărește denigrarea premierului?

Viorica Dăncilă, premierul României, a vorbit despre adevăratele tensiuni din PSD, partidul lui Liviu Dragnea. Se urmărește denigrarea acesteia?

Viorica Dăncilă explică gafele comise în discursurile publice şi dezvăluie că ea însăşi îşi reproşează unele dintre ele. Pe de altă parte, premierul ezită să se pronunţe dacă a fost sau nu sabotată din interior.

„Am fost foarte taxată pentru multe greşeli pe care le-am văzut pe urmă la alţii. Pentru mine, este important să nu greşesc în deciziile pe care le iau pentru oameni. Acele greşeli mi le reproşez, pentru că sunt perfecţionistă. Pe fondul emoţiei, pe fondul problemelor apărute, pe fondul jignirilor, pe fondul urii care a venit din spaţiul public, am făcut acele greşeli.

Nu pot spune că am fost sabotată de propria echipă. Nu cred că cineva ar avea interes să saboteze premierul. Am văzut declaraţii ale altor premieri, preşedinţi, care au aceleaşi greşeli sau poate greşeli mai mari. Nimeni nu a fost atât de pus la zid, nimeni nu a fost atât de acuzat. La nicio oficialitate, fie că vorbim de preşedinte sau premier, nu a existat atâta ură şi atât dorinţă de denigrare. Gândiţi-vă că sunt zile în care stau aici 12 ore, merg la o conferinţă, vorbesc, gândul poate este în altă parte.

Am văzut greşeli ale preşedintelui României, ale domnului Cioloş, ale domnului Ponta, niciunul nu a fost taxat. La mine, s-a încercat ca atenţia să fie pusă asupra modului în care vorbesc sau cum mă îmbrac sau cum mă pieptăn, pentru a mă duce în derizoriu", a declarat Dăncilă, într-un interviu pentru Adevărul.

Întrebată dacă a fost o campanie a Opoziţiei care să o denigreze sau există şi interese în propriul partid în acest sens, Dăncilă a răspuns: "Nu ştiu, nu pot să vă răspund. Pentru că nu am văzut atacuri numai în publicaţiile Opoziţiei. Am văzut atacuri şi în alte publicaţii, am văzut atacuri din partea unor oameni de la care nu m-am aşteptat. Nu  am căutat să văd cine este în spatele atacurilor. Am căutat să merg mai departe, să-mi găsesc forţa şi să rezolv cât mai multe probleme. Pentru că, la sfârşit de mandat, rămânem lucrurile pe care le facem”.